Actualitate

Ford India își cere scuze pentru o reclamă în care Berlusconi conducea o maşină cu femei în portbagaj - Vezi VIDEO

<p><strong>Divizia indiană a companiei Ford Motor şi-a cerut scuze pentru o reclamă în care fostul premier italian Silvio Berlusconi apare conducând o maşină în al cărei portbagaj se află un grup de femei legate.

Reclama, în care apar trei femei legate în portbagajul unui autoturism Ford Figo, a fost postată pe un site. Berlusconi apare pe scaunul şoferului, cu sloganul "Lasă-ţi grijile deoparte cu portbagajul extra-large al Figo", relatează BBC News Online.


Reclama nu a fost folosită în scop comercial. Potrivit unor informaţii, ea a fost postată online de agenţia de publicitate cu sediul în India angajată de Ford. Compania a transmis că regretă incidentul şi a numit imaginile "contrare standardelor de profesionalism şi decenţă din cadrul Ford". "Regretăm profund acest incident şi suntem de acord cu partenerii agenţiei că acest lucru nu ar fi trebuit să se întâmple", afirmă Ford.

âUn purtător de cuvânt a declarat pentru BBC că firma ia incidentul "în serios şi revizuieşte procesul de aprobare şi supervizare, pentru a se asigura că acest lucru nu se va repeta niciodată".


Directorul executiv al Ford Alan Mulally a declarat, anul trecut, pentru BBC, că piaţa indiană devine "tot mai importantă" pentru companie.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter