Actualitate
350.000 de turişti au preferat România în ianuarie 2011
<p>Aproape 350.000 de turişti au ales, în ianuarie 2011, staţiunile turistice din România, în creştere cu 13,4% faţă de aceeaşi lună din anul 2010, din acest total 78,6% fiind cetăţeni români, potrivit Institutul Naţional de Statistică (INS).</p>
Conform datelor prezentate, în luna ianuarie 2011, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, numărul de cazări din hoteluri şi pensiuni a înregistrat o creştere cu 13,4% (echivalentul a 349.800), în timp ce înnoptările au crescut cu 11,5%, până la 701.300. Sosirile turiştilor români au reprezentat, în luna ianuarie 78,6% din numărul total, în timp ce doar 21,4% din numărul vizitatorilor au fost străini, ponderi apropiate de cele din luna ianuarie 2010. Majoritatea vizitatorilor străini provin din ţări situate în Europa (95,6%), totuşi, doar 55,7 % dintre aceştia sunt cetăţeni din UE. În continuare, cei mai fideli turişti străini sunt ungurii, 37,7% din total urmaţi de bulgari, 22,6%, italieni, 8,5%, germani, 7,1%, polonezi, 3,9%, şi austrieci, 3,7%. Plecările românilor în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost, în luna ianuarie 2011, de 857.200, în scădere cu 8,6 %, comparativ cu luna ianuarie 2010.