Actualitate

Patriarhul Daniel va oficia slujba de parastas a ÎPS Bartolomeu Anania

<p>Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române va oficia, sâmbătă, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, slujba de parastas pentru odihna de veci a mitropolitului Bartolomeu Anania, trecut la cele veşnice la 31 ianuarie, cu puţin timp înainte de a împlini vârsta de 90 de ani.</p>

Întâistătătorul BOR va sosi la Cluj-Napoca joi seara, potrivit purtătorului de cuvânt al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, părintele Bogdan Ivanov.

Slujba de parastas va avea loc înainte de împlinirea celor 40 de zile de la decesul mitropolitului, ziua de 11 martie, care marchează trecerea celor şase săptămâni creştine de la stingerea din viaţă a mitropolitului, fiind în Postul Paştelui.

Sâmbătă, 5 martie, Sfânta Liturghie din Catedrala Mitropolitană va începe la ora 9,00 şi va fi urmată de oficierea parastasului. După acest moment va avea loc o rugăciune a preoţilor Mitropoliei la mormântul ÎPS Bartolomeu, aflat Cripta Ierarhilor.

ÎPS Bartolomeu Anania ar fi împlinit, în 18 martie, vârsta de 90 de ani.

abonare newsletter