Actualitate

Parteneriat internaţional pentru copiii cu autism

<p>În perioada 1-4 martie va avea loc la Cluj-Napoca o reuniune a reprezentanţilor unor şcoli din Italia, Belgia, Irlanda şi Turcia cu reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Cluj. Evenimentul se desfăşoară în cadrul unui parteneriat, finanţat de Comisia Europeană, între Consiliul Judeţean Cluj şi şcolile din cele patru ţări. Scopul acestui parteneriat este schimbul de bune practici pe tema educării elevilor cu tulburări din spectrul autist. Reuniunea este găzduită de Centrul Şcolar Pentru Educaţie Incluzivă. Potrivit Biroului de Presă al Consiliului Judeţean Cluj, oaspeţii din şcolile partenere vor participa zilele acestea la activităţi educaţionale specifice în cadrul Centrului Şcolar Pentru Educaţie Incluzivă şi vor susţine lucrări pe tematica întâlnirii în faţa studenţilor şi a profesorilor de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei. De asemenea, reprezentanţii străini vor vizita Centrul de Zi „Sf. Maria” pentru tinerii cu dizabilităţi intelectuale, dar şi laboratorul din clădirea Avalon a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, specializat în utilizarea realităţii virtuale şi a roboţilor în terapii specifice.</p>

abonare newsletter