Actualitate

Nicușor Dan, la ITO 2026, eveniment religios finanțat cu 2 milioane de lei din bani publici

Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși 2026, la care a participat și președintele Nicușor Dan, a primit o finanțare de două milioane de lei din partea Secretariatului de Stat pentru Culte.

Secretariatul de Stat pentru Culte a alocat două milioane de lei pentru ediția din acest an a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși, eveniment la care a fost prezent și președintele Nicușor Dan. | Foto: YouTube - Trinitas TV - IMNUL ITO 2026 | monitorulcj.ro Secretariatul de Stat pentru Culte a alocat două milioane de lei pentru ediția din acest an a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși, eveniment la care a fost prezent și președintele Nicușor Dan. | Foto: YouTube - Trinitas TV - IMNUL ITO 2026 | monitorulcj.ro

 

 


 

Secretariatul de Stat pentru Culte a alocat două milioane de lei pentru ediția din acest an a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși, eveniment la care a fost prezent și președintele Nicușor Dan.


 

Costul total al evenimentului nu este deocamdată cunoscut, în condițiile în care mai multe instituții publice din București au oferit sprijin financiar și logistic.


Potrivit unei investigații Public Record, finanțarea de două milioane de lei a fost virată de Secretariatul de Stat pentru Culte în 21 august. Instituția se află în subordinea Guvernului și sub coordonarea premierului. Jurnaliștii au transmis solicitări de informații tuturor instituțiilor partenere, însă nu primiseră răspunsuri până la publicarea materialului.

Primul președinte care participă la ITO

Nicușor Dan a luat parte, la 1 septembrie, la deschiderea întâlnirii organizate de Patriarhia Română, la Catedrala Mântuirii Neamului. Este pentru prima dată când un președinte al României participă la eveniment.


„Pare că locul unei mărturisiri care să fie ferme, dar simple și decente în spațiul public este luat de farisei. Și mă îngrijorează aderența pe care unii dintre aceștia o au în părți ale societății românești”, a declarat șeful statului în fața participanților.

ITO este organizată de Patriarhia Română din anul 2014. Edițiile anterioare au avut loc, printre altele, la Cluj-Napoca, Sibiu, Iași, Baia Mare, Craiova și Timișoara. Programul ediției din acest an a inclus slujbe, conferințe, ateliere, un concert la Arenele Romane și o procesiune prin centrul Capitalei.


Primăria București și universitățile, printre parteneri

Pe lângă Secretariatul de Stat pentru Culte, printre partenerii ediției ITO 2026 s-au numărat Primăria Municipiului București, primăriile sectoarelor 2 și 5, ARCUB și Centrul Cultural „Mihai Eminescu”. Academia de Studii Economice, Universitatea Politehnică și Universitatea din București au pus la dispoziție spații de cazare, cantine și săli pentru ateliere și dezbateri.

Public Record notează că finanțarea evenimentului are loc într-un context în care Guvernul a redus cheltuielile pentru bursele elevilor, fiind eliminate bursele de reziliență și cele de excelență olimpică. Ministerul Educației a justificat măsurile prin situația fiscal-bugetară.

Legătura dintre Cotroceni și Patriarhie

Investigația amintește și că Mădălina Fătu, numită anul trecut consilier de stat la Administrația Prezidențială, este soția preotului Valentin Fătu, consilier patriarhal în Biroul de Protocol al Patriarhiei Române. Acesta gestionează relația dintre Patriarhie și instituțiile statului.

Public Record a întrebat Administrația Prezidențială dacă Mădălina Fătu a avut vreun rol în participarea președintelui Nicușor Dan la ITO 2026, însă nu primise un răspuns până la momentul publicării investigației.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Fonduri pentru cultele religioase din Cluj: 6 milioane de lei pentru proiecte de interes comunitar

Un preot de la Catedrala Vatra Dornei le-a spus enoriașilor că România nu trebuie să asculte de Bruxelles sau Washington. Reacția Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Un milion de lei, bani nerambursabili, pentru cultele religioase din Cluj

Ultimele Stiri
abonare newsletter