Comisia Europeană a dat vineri publicităţii lista cerinţelor faţă de România, printre acestea numărânu-se: nici o graţiere prezidenţială, nici o numire în posturile de procuror general al României şi de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), potrivit RFI.

Lista difuzată de RFI cuprinde următoarele:

1. Respectarea statului de drept şi a independenţei sistemului judiciar (aflat deasupra intereselor partidelor politice)

*Reinstaurarea atribuţiilor Curţii Constituţionale de a verifica inclusiv constituţionalitatea deciziilor adoptate de Parlament: abrogarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 38

*Reinstaurarea regulii majorităţii necesare pentru validarea rezultatelor referendumului (jumătate plus unu din numărul celor înregistraţi pe listele electorale): abrogarea OUG nr. 41

*Renunţarea la folosirea de ordonanţe de urgenţă în cazul unor decizii care afectează statutul instituţiilor fundamentale ale statului ori Constituţia şi în situaţii care nu prezintă urgenţă

*Evitarea utilizării publicării selective în Monitorul Oficial pentru a urmări scopuri politice şi mai ales pentru a evita decizii judiciare.

*Conformarea imediată în faţa tuturor deciziilor Curţii Constituţionale.

*Angajamentul autorităţilor publice de a respecta independenţa sistemului judiciar şi evitarea criticării acestor decizii judiciare.

2. Redarea încrederii:

*Numirea unui Avocat al Poporului care să se bucure de sprijinul majorităţii partidelor politice, printr-un proces de numire transparent şi obiectiv

*Nicio numire în posturile de procuror general şi procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie sub actuala preşedinţie: proceduri publice şi transparente şi liste deschise pentru oricine, selecţii bazate pe criterii de profesionalism şi integritate şi de palmares în domeniul luptei anti-corupţie.

*Nici o graţiere prezidenţială în cursul actualei preşedinţii

*Numirea unor miniştri împotriva cărora să nu fi fost formulate decizii că nu respectă criteriile de integritate. Obligaţia celor care nu respectă aceste criterii să părăsească posturile.

*Demisia membrilor Parlamentului care au primit decizii finale privind incompatibilitatea, conflictul de interese sau corupţie la nivel înalt".