Actualitate

Încă un disc de aur pentru Inna

<p><img class="caption" src="documente/stories/02_februarie/22_ziua/ina.jpg" border="0" alt="Inna" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Cântăreaţa româncă Inna a fost recompensată cu un disc de aur în Olanda, pentru 25.000 de unităţi vândute ale albumului „Hot”.</p> <p>Distincţia i-a fost înmânată cântăreţei joi, pe scena galei School Awards, la Heineken Music Hall din Amsterdam, relatează Mediafax. În prezent, Inna se află în Franţa pentru un turneu şi o campanie de promovare a piesei “Sun is Up”, actualul său single, care se află pe poziţia a cincea în clasamentul de vânzări francez, fiind cel de-al cincilea hit al artistei care a intrat în Top 10. Anul trecut, în toamnă, Inna a câştigat discul de aur în Franţa, pentru acelaşi album, cu peste 50.000 de discuri vândute.</p>

Inna este considerată un fenomen pe scena muzicii dance, cucerind, în foarte scurt timp, cluburile din Europa şi Orientul Mijlociu. În doar doi ani, Inna a devenit un nume important în întreaga Europă, iar piese precum “Hot”, “Amazing” şi “Déjà vu” au ajuns pe primele locuri în topurile muzicale internaţionale. Recent, ea a fost nominalizată la trofeul pentru artistul anului, la cea de-a IX-a ediţie a Premiilor Muzicale Radio România Actualităţi, ce se va desfăşura pe 13 martie, în Bucureşti, relatează Mediafax. Anul trecut, pe 30 octombrie, Inna a susţinut un spectacol incendiar în faţa a peste 17.000 de spectatori, în cadrul Starfloor 2010, la Paris, unde a cântat alături de cei mai tari artişti ai momentului, precum Kelly Rowland, Kat Deluna, Bob Sinclar şi Kylie Minogue. În decembrie 2010, Inna a primit premiul European Border Breakers' Award (EBBA), distincţie acordată artiştilor noi pentru succesul obţinut cu primul album lansat.

Pe de altă parte, potrivit hotnews.ro, BBC Radio spunea anul trecut despre piesa „Hot” că e „o bolboroseală”, în timp ce The Guardian o cataloga pe româncă drept una dintre cele mai atrăgătoare fiinţe de pe Pământ. „Este greu să nu fii fermecat de felul ei de a poza în divă şi de versurile stupide”, spuneau englezii despre cântăreaţă.

Ultimele Stiri
abonare newsletter