Actualitate

Până la doi ani copiii nu trebuie să aibă acces la ecrane. Cei mai mulţi părinţi nu sunt conştienţi de efectele nocive.

Un copil în vârstă de până la doi ani nu ar trebui să aibă acces la ecrane, iar între doi şi patru ani timpul petrecut la astfel de dispozitive poate fi cuprins între 30-60 de minute.

Copii pe tabletă/ Foto: pixabay.com Copii pe tabletă/ Foto: pixabay.com

 

 


Un copil în vârstă de până la doi ani nu ar trebui să aibă acces la ecrane, iar între doi şi patru ani timpul petrecut la astfel de dispozitive poate fi cuprins între 30-60 de minute, afirmă un expert în parenting, citat de Agerpres.ro

 


În preadolescenţă şi adolescenţă accesul la dispozitive digitale poate creşte, dar să nu depăşească trei ore, menţionează specialista.

„Conform psihologilor şi specialiştilor în neuroştiinţe, un copil până la doi ani nu ar trebui să aibă deloc acces la tehnologie, ci joaca să fie făcută prin experienţă directă: căţărat, cuburi, tobogan - tot ce înseamnă joc liber. Între doi şi patru ani, specialiştii se pun de acord cu privire la faptul că între o jumătate de oră şi o oră ar fi suficient. Timpul poate să crească, dar nu trebuie să depăşească trei ore în preadolescenţă sau adolescenţă; asta înseamnă inclusiv teme pe care ei şi le fac cu ajutorul tehnologiei. Acestea sunt nişte date care preced perioada aşa-zis pandemică, dar adevărul este că aceste cifre au explodat. Adică, astăzi, dacă îi mai spui unui părinte să stea copilul o oră pe zi la ecran, îţi râde în nas. Fără doar şi poate, realitatea ne arată că un copil între patru şi şapte ani îşi petrece cel puţin două ore pe zi în faţa unui ecran, dacă nu trei sau patru, atunci când e cu bunicii sau în timpul unui weekend, când afară nu este o vreme favorabilă”, precizează experta în parenting pentru sursa citată anterior.


Cei mai mulţi părinţi nu sunt conştienţi de efectele nocive ale ecranelor

Pe de altă parte, cei mai mulţi părinţi nu sunt conştienţi de efectele nocive ale ecranelor. Dincolo de timpul alocat, este foarte important şi conţinutul urmărit. De exemplu, dacă un copil petrece două ore în faţa ecranului, este util ca o oră să fie alocată aspectelor educative (documentare, tutoriale). De asemenea, jocurile nu trebuie să conţină violenţă, ci să dezvolte gândirea strategică sau lucrul în echipă, atunci când se joacă jocuri în reţea.

„Un alt element foarte important este legat de durata în timp pe care copiii şi-o petrec legat, în faţa unui ecran. Este o diferenţă uriaşă între a lăsa un copil două ore în faţa unui ecran, încontinuu, şi a-i oferi aceleaşi două ore în patru calupuri de câte o jumătate de oră. Pentru că în momentul în care un copil se conectează la un ecran, indiferent ce urmăreşte acolo, el se deconectează de el însuşi şi se deconectează de realitatea în care se află în acel moment. Această lipsă de conectare faţă de propriile emoţii, propriul corp - lipsa de conectare la realitate - duce la modificări comportamentale pe care părinţii le văd. Fiecare părinte va spune: 'Copilul meu, după ce se uită o oră la desene animate sau se joacă pe calculator o oră, îmi ia cel puţin un sfert de oră, o jumătate de oră, să mă reconectez cu el. Asta duce la dificultăţi de comunicare, de gestionare a propriilor emoţii. Copiii care consumă mai mult ecran (...) sunt mai fragili emoţional, se frustrează mai uşor”, a explicat specialista.


De asemenea, arată aceasta, există studii care evidenţiază lipsa de atenţie şi de concentrare a copiilor la şcoală sau atunci când îşi fac temele, corelat cu timpul petrecut în faţa ecranului şi calitatea materialelor urmărite. Astfel, copiii care alocă mai mult timp dispozitivelor digitale se concentrează mai puţin. Explicaţia este că atunci când cei mici folosesc echipamente electronice de la vârste fragede, creierul se obişnuieşte cu un ritm „foarte alert” în care primeşte informaţia. În prezent, desenele animate, reclamele sau multe filme au o succesiune mult mai rapidă a cadrelor comparativ cu desenele animate produse acum câteva zeci de ani.

„Creierul lor primeşte continuu informaţie şi (...) nu mai au răbdare cu ritmul firesc al vieţii. Pentru că noi vorbim cu o anumită cadenţă; la şcoală, profesoara vorbeşte cu o anumită cadenţă. Ei, fiind obişnuiţi cu un ritm extrem de rapid, nu se mai pot concentra, de aceea nu mai pot să citească, iar despre mulţi, mai apoi, se spune că au deficit de atenţie. Dar este pur şi simplu felul în care creierul lor a fost învăţat să primească informaţia şi faptul că informaţia a rămas neînchisă, buclele au rămas neînchise. Dacă ne uităm la TikTok sau chiar la Facebook, Instagram, sunt foarte multe video-uri care încep într-un punct şi se termină în alt punct, dar informaţia nu este completă. Iar atunci creierul nu mai este obişnuit să înceapă o activitate şi să o ducă până la capăt, să închidă activităţile, buclele. Şi atunci apare un haos atât în comportament, în comunicare, cât şi în felul în care copilul îşi gestionează timpul. Se aşează la teme şi se ridică peste două minute. La şcoală se întâmplă acelaşi lucru”, a arătat Urania Cremene.


Potrivit acesteia, este foarte important ca expunerea la ecrane să fie dublată de activităţi suplimentare care susţin dezvoltarea copiilor pe alte planuri, cum ar fi: alergatul, căţăratul, dezvoltarea motricităţii fine, coloratul, rezolvarea unor puzzle-uri.

Experta atrage, totodată, atenţia că nu are importanţă dacă un copil petrece timpul în faţa laptopului, a televizorului sau a telefonului, contează mai degrabă conţinutul urmărit şi mesajul pe care îl transmite, starea pe care o generează.

„E o mare diferenţă între a juca un joc strategic şi a juca un joc în care scopul este să ucizi zombie, pentru că în cel de-al doilea caz corpul se pune într-o stare de luptă, interval în care se generează hormoni de stres de tip adrenalină, cortizol. Or, treaba asta se vede în comportamentul copiilor, pentru că sunt nişte emoţii fals generate", a mai spus Urania Cremene.

CITEȘTE ȘI:
Semnal de alarmă! Practicarea jocurilor video timp de cel puţin trei ore pe zi, asociată cu probleme fizice.

În cazul în care un copil s-a obişnuit cu o limită prea generoasă de timp în ce priveşte dispozitivele digitale, revenirea este posibilă, dar nu e foarte simplă. Astfel, poate fi necesar un efort colectiv al unui grup de părinţi, pentru a adăuga şi alte activităţi în programul copiilor.

„Nu e vorba despre a tăia doar timpul petrecut pe ecran, ci despre a adăuga alte activităţi. Un copil care stă pe ecran patru ore, dar restul timpului face un sport, merge cu părinţii cu bicicleta... mergem la cumpărături, gătim împreună, ieşim cu câinele în parc, seara ne jucăm un board game, un Monopoly, un şah, mergem la piscină, nu va avea aceleaşi efecte nocive faţă de un copil cu care nu se desfăşoară astfel de activităţi. Deci, înainte de a tăia, trebuie să adăugăm”, a adăugat experta în parenting.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Studiu. Consumul de calciu și vitamina D scad riscul de cancer. Avantajele și pericolele administrării de suplimente.

Dieta de 5 zile care-ți resetează vârsta biologică. Dizolvă grăsimea de pe burtă și ficat și te face să pari mai tânăr.

Ultimele Stiri
abonare newsletter