Actualitate

Silva se relansează sub sloganul „Din spiritul Transilvaniei”

<p><img src="documente/stories/2012/03_martie/15/15 silva.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Berea Silva are acum o nouă înfățișare și este disponibilă pentru prima dată într-o gamă completă de ambalaje.</p>

Cu o istorie de aproape o jumatate de secol, berea Silva s-a relansat pe piața din România.

Evenimentul a fost marcat oficial printr-o prezentare care a avut loc la Muzeul Național de Artă Contemporană din București, în 13 martie. Gazda evenimentului a fost Cătălin Ștefănescu, care a invitat pe scenă reprezentanți ai orașelor Cluj-Napoca, Brașov, Târgu Mureș și Sibiu, precum și oficiali ai grupului Heineken România. Invitații au povestit despre spiritul orașului pe care îl reprezintă și despre tradiția berii Silva.

Noua campanie de imagine, „Din spiritul Transilvaniei”, aduce în atenția publicului originile transilvănene ale berii Silva, care este disponibilă acum, pentru prima dată, cu o gamă completă de ambalaje.

„Suntem mândri să anunțăm relansarea Silva, o bere cu istorie și cu suflet, apreciată de consumatori de-a lungul timpului, atât la export, cât și pe piața din România. Silva își trage seva din valorile autentice transilvănene și poartă cu ea câte ceva din spiritul fiecărui oraș din România“, a declarat Paul Markovits, director de marketing al Heineken România.

Despre Silva

Istoria Silva a început acum 40 de ani, odată cu înființarea fabricii de bere din Reghin. Numele ei reflectă faptul că este o bere născută în inima Transilvaniei, al cărei spirit și valori autentice le păstreaza. Inițial, Silva era produsă în cantități limitate și cu ingrediente premium, importate din Cehoslovacia, și era dedicată în exlusivitate exportului. Dupa 1989, berea Silva a devenit disponibilă și la nivel național, printr-o rețea selectă de distribuitori.

Silva se produce în doua sortimente: Silva Pils - bere blondă, cu o concentrație de alcool de 5.1% și Silva Strong Dark Beer - bere brună, cu o concentrație de alcool de 7%. Silva va fi disponibilă în cinci variante: sticla de 0.5 litri, PET de 2 litri, doza de 0.5 litri, 6-pack și keg de 50 litri.

Calitatea menținută peste timp, asociată cu originile sale transilvănene, este principalul punct de plecare în construirea noii campanii de comunicare Silva, „Din spiritul Transilvaniei“. În noul spot TV, precum și în rețeaua de distribuție națională, consumatorii vor face cunoștință cu noua Silva, care a trecut testul timpului, ca orice lucru construit cu suflet și inspirat din rafinamentul locului care i-a dat naștere.



 

Ultimele Stiri
abonare newsletter