Actualitate

Fanii lui Bon Jovi pot achiziţiona şi vouchere de transport odată cu biletele de intrare la concert

Fanii lui Jon Bon Jovi care vor veni la concertul din 10 iulie, din Piaţa Constituţiei, au posibilitatea să achiziţioneze, o dată cu biletele pentru concert şi vouchere de transport dus-întors din principalele oraşe ale României, anunţă organizatorii, într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.

Oraşele care sunt incluse în transportul special organizat pentru spectacolul de la Bucureşti sunt Timişoara, Cluj, Iaşi, Bacău, Târgu Mureş, Sibiu, Constanţa şi Braşov.

Compania Eventim anunţă că biletele promoţionale la concert au fost epuizate, numărul total de bilete vândute depăşind în prezent 10.000 de bucăţi.

'Ne bucurăm că aşteptările noastre au fost confirmate, chiar dacă asta a însemnat program prelungit în weekend şi o perioadă extrem de încărcată', a declarat Valentin Vasiloiu, managing director Eventim.

Reprezentanţii organizatorilor precizează că şi în ţările vecine se epuizează rapid stocurile de bilete repartizate lor, numai în Bulgaria fiind vândute peste 1.500 de bilete. De asemenea, s-au mai vândut bilete şi în Serbia, Ungaria şi Austria, informează Agerpres.

Ultimele Stiri
abonare newsletter