Actualitate

21 clujeni au mers la tratament în străinătate

<p>21 de clujeni au plecat, anul trecut, la tratament în străinătate pe baza formularului E 112. Au fost depuse 21 de dosare, toate fiind aprobate.</p> <p>Numărul clujenilor care s-au tratat anul trecut în clinici din străinătate pe baza acestui formular a fost similar cu anul 2009. Însă, comparativ cu anul 2008, când au fost aprobate doar 8 dosare numărul lor a crescut semnificativ.</p> <p>Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Cluj precizează că toate dosarele depuse au fost aprobate. „Anul trecut am avut 21 de cereri şi tot atâtea dosare aprobate pentru că oamenilor li se explică de la început ce documente să aducă şi atunci ei vin pregătiţi”, afirmă Crina Grozav, purtătorul de cuvânt al CAS Cluj.</p>

Formularul E 112 este valabil din anul 2007, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană. Potrivit legii, acest formular poate fi utilizat pentru tratament gratuit în altă ţară din UE, dar numai în cazul în care tratamentul

se realizează în ţară, dar bolnavul nu poate fi tratat în timp util într-un spital românesc sau dacă tratamentul nu se poate face în nicio unitate sanitară din ţară din cauză că nu există condiţii şi aparatură necesară.


Cei care au nevoie de acest formular trebuie să depună la CAS un dosar care să conţină o cerere, toate rezultatele investigaţiilor medicale, precum şi confirmarea clinicii din străinătate. În cazul în care pacientul pleacă la tratament în altă ţară pe cont propriu, statul nu mai poate deconta ulterior serviciile medicale oferite de clinica din străinătate.

Ultimele Stiri
abonare newsletter