Actualitate

Cărţi de identitate noi în Săvădisla

<p>81 de locuitori ai comunei clujene Săvădisla vor avea cărţi noi de identitate, în urma unei acţiuni cu staţia mobilă în localitate.</p> <p>Acţiunea a fost desfăşurată ieri de Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor (DJEP) Cluj. Astfel, lucrătorii DJEP au primit de la locuitorii comunei un număr de 81 cereri, reprezentând diferite cazuri: 6 tineri care au împlinit vârsta de 14 ani, 4 persoane care şi-au schimbat domiciliul, 29 de persoane care au avut nevoie de preschimbarea buletinului de identitate, 34 persoane care aveau cărţi de identitate expirate şi 8 persoane care s-au regăsit în alte situaţii, actele de identitate urmând să fie eliberate în termenul prevăzut de normele legale.</p>

Acţiunea de punere în legalitate cu acte de identitate a persoanelor s-a realizat prin deplasarea cu staţia mobilă achiziţionată în cadrul proiectului „Modernizarea activităţilor de evidenţă a persoanelor din judeţul Cluj”, finanţat prin Programul Phare 2006. În perioada 2009-2010 au avut loc 17 acţiuni cu staţia mobilă, în mai multe comune din judeţ. Cu prilejul acestor acţiuni au fost puse în legalitate 1.860 de persoane care se găseau în situaţii deosebite, neavând posibilitatea de a se prezenta la serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor pentru eliberarea sau preschimbarea actelor de identitate.

abonare newsletter