Actualitate

Finanțare de 30.000 de lei pentru proiectele liceenilor

<p />Echipa YouthBank Cluj organizează astăzi evenimentul de lansare a concursului de finanțare derulat în cadrul programului, ajuns la al șaselea an de implementare.

Evenimentul are loc începând cu ora 13.00, la librăria Cărturești de la Iulius Mall.

Pe parcursul ediției curente a proiectului, liceenii clujeni au strâns împreună, prin activități speciale de atragere de fonduri, suma de 15.000 de lei, dublată de către partenerii naționali ai programului. Prin urmare, valoarea fondului total de finanțare se ridică la 30.000 de lei.

Cu prilejul evenimentului, tinerii le vor oferi participanților detalii privind modalitatea de aplicare, calendarul concursului de finanțare, respectiv vor prezenta domeniile în care sunt încurajate aplicații anul acesta.

YouthBank Cluj este un program antreprenorial, adresat tinerilor și derulat integral tot de către tineri cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani, implementat pe plan local de Fundația Comunitară Cluj, cu sprijinul Asociației pentru Relații Comunitare și al BCR - Banca Comercială Română, partenerii naționali ai programului. În cadrul programului, liceenii desfășoară activități de atragere de fonduri, respectiv concursuri de finanțare, adresate de asemenea tinerilor, care propun proiecte destinate dezvoltării comunității, pe care tot ei le implementează. Totodată, în acest cadru, liceenii au acces la sesiuni de instruire și formare în comunicare, atragere de resurse, management financiar.

Ultimele Stiri
abonare newsletter