Actualitate

Accident cu victime, în Izvoru Crișului. O minoră și un bărbat răniți. A intervenit ambulanța SMURD de terapie intensivă

Accident grav pe DN1 E60, în Izvoru Crișului. Două persoane, inclusiv o minoră, sunt transportate la spital. A intervenit o ambulanță SMURD de terapie intensivă și descarcerarea.

Accident cu victime pe DN1E60. O minoră și un bărbat, transportați la spital/Foto: Info Trafic jud. Cluj Facebook.com Accident cu victime pe DN1E60. O minoră și un bărbat, transportați la spital/Foto: Info Trafic jud. Cluj Facebook.com

 

 


Pompierii de la Detașamentul Huedin intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe DN1 E60, pe raza localității Izvoru Crișului. 

 


În accident au fost implicate o autoutilitară și un autoturism. 

„În autoturism se afla încarcerat un bărbat semi-conștient, de aproximativ 40 de ani. 


Salvatorii au acționat pentru extragerea acestuia și predarea către echipajul SAJ în vederea transportului la UPU Cluj pentru îngrijiri medicale. 

O altă persoană, respectiv o minoră de 15 ani, primește primul ajutor calificat de la un echipaj SMURD și urmează să fie transportată la spital”, informează ISU Cluj.  


Pompierii intervin cu o autospecială cu modul de descarcerare, o autospecială cu apă și spumă, o ambulanță  SMURD de terapie intensivă și o ambulanță SMURD de prim ajutor.

Accident rutier grav în Izvoru Crișului/Foto: IPJ Cluj

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Cluj, conducătorul unei autoutilitare, tânăr în vârstă de 26 de ani, care se deplasa înspre municipiul Oradea, a intrat în coliziune cu autoturismul care-l preceda, oprit cu scopul efectuării unui viraj la stânga, la volanul căruia se afla un bărbat de 52 de ani.


„Ulterior, autoturismul a fost proiectat într-o altă utilitară, condusă pe sensul opus, rezultând rănirea conducătorului auto și a unei pasagere de 15 ani, din mașina acestuia”, informează IPJ Cluj.

Testările cu aparatul etilotest au avut rezultate negative. 

Conducătorul autoturismului nu a putut fi testat la locul accidentului.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Accident în Florești! Un șofer care a băgat o femeie în spital a FUGIT de la locul accidentului

abonare newsletter