Actualitate

Conferinţa teologului Radu Preda despre „Familie şi familii”

<p>Cunoscutul teolog clujean Radu Preda a conferenţiat marţi la Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” din Cluj-Napoca, vorbind elevilor prezenţi despre „Familie şi familii. Cum ne trăim viaţa în şi prin vieţile altora”, în contextul provocărilor lumii de astăzi.</p>

Conferinţa se înscrie într-un ciclu de activităţi dedicate familiei, desfăşurate în perioada 8-14 februarie, la Biblioteca Judeţeană.

Conferinţa s-a dovedit a fi, după cum a precizat Radu Preda, „o abordare mai largă a modului în care omul de astăzi se plasează în mijlocul unor comunităţi mai mici sau mai mari şi va încerca să arate că în toate aceste forme de socializare şi de relaţionare este foarte important să păstrăm un sens profund al familiarităţii, adică a faptului că suntem responsabili în raportul cu ceilalţi, că dăruim şi, mai cu seamă, primim multă iubire, chiar dacă din grabă sau din superficialitate nu conştientizăm acest lucru”.

Teologul a prezentat câteva condiţii necesare pentru o armonie între membrii unei familii şi ai societăţii: „Seriozitatea şi sănătatea unei naţiuni depinde în primul şi primul rând de familia de acasă, de sensul unde conflictele între generaţii sunt constructive dar unde pericolele sunt pe măsură. La nivel social este important să redescoperim coerenţa pe care o presupune raporturile dintre noi. Să avem o cultură a dialogului, a argumentelor, să fim dispuşi să ne schimbăm opinia atunci când argumentele în favoarea unei idei sunt mai puternice decât argumentele noastre proprii. Şi în fine legat de familia mai largă cultural-spirituală, să cultivăm acest patrimoniu imaterial, care este însă esenţial şi fără de care familia ca atare nu poate exista, nu poate să se coaguleze, nu poate avea o comunicare şi cu atât mai puţin o comuniune, care este limba, Iar la nivel de valori, trebuie să combatem corupţia, inclusiv acolo unde am avea tendinţa să credem că nu este un act de corupţie, cum ar fi inclusiv acela de a folosi metoda «copy and paste» aplicată tuturor momentelor noastre cotidiene”.

La finalul conferinţei a răspuns întrebărilor tinerilor legate de conflictul dintre generaţii, viitorul copilului în familiile destrămate şi relaţiile de cuplu.

Radu Preda este în prezent lector universitar al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca şi director fondator al Institului Român de Studii Interortodoxe, Interconfesionale şi Interreligioase înfiinţat în anul 2005. A mai conferenţiat la Institutul Catolic din Paris, la Universitatea din Viena şi la Şcoala de vară a Universităţii din Florenţa, precum şi la Universitatea “Leibniz” din Hanovra.

 

abonare newsletter