Actualitate

TIFF, acreditat de Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Producătorilor de Film

<p><img class="caption" src="documente/stories/02_februarie/16_ziua/tiff.jpg" border="0" alt="TIFF" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) a fost acreditat de către Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Producătorilor de Film (FIAPF), informează organizatorii evenimentului care are loc între 3 şi 12 iunie, la Cluj-Napoca.</p> <p>Cu ocazia Adunării Generale desfăşurate în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin 2011, Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Producătorilor de Film (FIAPF) a aprobat acreditarea Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), începând cu anul în curs. Comunitatea internaţională a producătorilor de film, reprezentată de FIAPF, a decis, cu unanimitate de voturi, să recunoască Festivalul Internaţional de Film Transilvania drept un eveniment competitiv specializat în filme apaţinând regizorilor debutanţi sau aflaţi la al doilea lungmetraj din carieră.</p>

Festivalul propune, de asemenea, anual, multe alte secţiuni, printre care Supernova - dedicată filmelor premiate în festivaluri internaţionale prestigioase, Fără limită - dedicată cinematografiei provocatoare, inovatoare de limbaj, Umbre - filme fantastice şi de groază, retrospective, programe speciale de film documentar şi scurtmetraje.

Pe lângă competiţia oficială, festivalul găzduieşte în fiecare an, timp de trei zile, secţiunea competiţională Zilele Filmului Românesc, un maraton al celor mai importante premiere româneşti, lungmetraje şi scurtmetraje, care funcţionează ca o platformă de promovare internaţională pentru agenţii de vânzări, distribuitori sau selecţioneri de festivaluri prezenţi la Cluj. În 2011, secţiunea Zilele Filmului Românesc va fi în continuare organizată în parteneriat cu Institutul Cultural Român (ICR).


Festivalul Internaţional de Film Transilvania se desfăşoară anual la Cluj-Napoca şi este unul dintre cele mai importante evenimente pentru industria de film din Europa Centrală şi de Est. În cadrul TIFF se pot vedea anual peste 200 de filme din toată lumea, iar precedenta ediţie a înregistrat peste 55.000 de spectatori. Festivalul va sărbători, în 2011, zece ediţii şi va începe pe data de 3 iunie. Pe 15 iunie, festivalul se va muta la Sibiu, unde se va proiecta o selecţie de filme gândită special pentru spectatorii sibieni, axată pe relaţia dintre film şi celelalte arte, precum şi un program cuprinzând cele mai noi filme autohtone, conform Mediafax.

Ultimele Stiri
abonare newsletter