Actualitate

Zăpadă cu ghinion pentru operatorii de salubritate

<p><img src="documente/stories/11_noiembrie/12_ziua/zapada.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Brantner-Vereş şi Rosal au fost amendate de Primărie pentru serviciile considerate necorespunzătoare.</p>

După o noapte în care a nins continuu, ieri dimineață, la ora 7, în judeţul Cluj nu se înregistrau drumuri judeţene închise sau blocate, circulaţia desfăşurându-se – potrivit autorităților – „în condiţii de iarnă” pe toate sectoarele de drum.

În acest context, în vederea asigurării unor condiţii normale de circulaţie pe drumurile judeţene, în cursul zilei de ieri s-a acţionat pe 94 sectoare de drumuri judeţene, cu 79 utilaje şi mijloace auto, iar în cursul zilri de 12 februarie 2012, au fost împrăştiate nu mai puţin de 1650 de tone de material antiderapant. Cele două firme responsabile cu deszăpezirea în municipiu, SC Rosal Grup SRL şi SC Brantner Servicii Ecologice SA, au intervenit pe străzile din Cluj-Napoca începând de seara trecută, duminică, 12 februarie 2012, pentru combaterea poleiului şi a zăpezii.

Amenzi pentru deszăpezire necorespunzătoare

În municipiul Cluj-Napoca, SC Rosal Grup SRL a intervenit cu 18 utilaje şi a utilizat 315 tone de material antiderapant, iar SC Brantner Servicii Ecologice SA a intervenit cu 14 utilaje şi a utilizat 305 tone de material antiderapant. Totuşi, cele două firme au fost amendate în cursul zilei de ieri, cu câte 2500 de lei fiecare, pentru intervenţii care nu s-au încadrat în criteriile de performanţă solicitate de Primărie pe străzi din gradele de urgenţă I, II şi III.

Cei doi operatori care efectuează şi în această iarnă lucrări de deszăpezire în Cluj-Napoca sunt SC Rosal Grup SRL pentru sectorul I, în cartierele Mănăştur, Zorilor, Grigorescu, Gruia, Dâmbu Rotund şi circa 80% din zona centrală şi SC Brantner Servicii Ecologice SA pentru sectorul II respectiv în cartierele Gheorgheni, Mărăşti, Între Lacuri, Bulgaria, Andrei Mureşanu, Someşeni şi circa 20% din zona centrală.

În sectorul I sunt 331 de străzi, din care două străzi noi, Bethlen Gabor şi Kos Karoly. În sectorul II sunt cuprinse 312 străzi. Şi aici au fost introduse încă două străzi noi, Cernei şi Papai Pariz Ferenc.

Pe drumurile județene, situația e „sub control”


Mircea Avram, directorul Regiei de Administrare a Domuniului Public şi Privat Cluj (RAADPP) nu a putut fi conctactat, fiind în tot cursul zilei pe teren, dar ofiţerul de serviciu, Viorel Pop, a spus că situaţia este sub control. „Se circulă greu, în condiţii de iarnă, dar nu sunt drumuri blocate. S-a intervenit până acum (ora 16:50 n.red.) cu 79 de utilaje şi se lucrează la foc automat. Se ţine în permanenţă legătura cu Prefectura Cluj pentru a ne putea uni eforturile, iar în această seară (luni seară – n.red.) se va mai ţine o şedinţă de comandament, ca să vedem ce vom face în continuare”, a declarat Pleşa.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter