Actualitate

Mitropolia Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului și oferta istoriei

<p><img src="documente/stories/11_noiembrie/05_ziua/religie.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Cu ceva timp în urmă formulam afirmaţia că nu e important să faci istorie, ci s’o foloseşti atunci când ea ţi se oferă.</p>

La 4 noiembrie 2005, opt ierarhi din Transilvania au folosit o astfel de ofertă – ivită ca din senin, aşa cum suflă de obicei Duhul sfânt – şi au propus Sfântului Sinod înfiinţarea Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, invocând în principal raţiuni de ordin pastoral-misionar. Aşa cum se ştie, Sfântul Sinod a aprobat-o cu doar două abţineri şi fără nici o împotrivire, pentru ca, la 18 ianuarie 2006 să o definească în unanimitate şi pentru ca, la 1 martie 2006, Adunarea Naţională Bisericească să o înscrie în Statut prin vot cvasiunanim.

Astăzi, oferta istoriei devine ea însăşi istorie. Ea se integrează în dinamica mântuirii prin Biserica lui Hristos, aşa cum braţele fiicei lui Faraon îl purtau, salvându-l din apele Nilului, pe cel ce avea să urce pe muntele Sinai, să pătrundă „în întunericul unde era Dumnezeu” şi să revină, strălucitor, purtând în braţe Tabele Legii.

Înfiinţarea acestei Mitropolii în zona centrală şi nordică a Transilvaniei nu este altceva decât trezirea rădăcinilor ei şi odrăslirea acestora într’un pom cu patru braţe dintr’un singur trunchi în roditoarea livadă a Bisericii Ortodoxe Române. Adânc înfipte în pământul transilvan, ele îşi revendică obârşii străvechi, începând cu secolul al IX-lea, de la Dăbâca lui Gelu la Peri lui Dragoş, de la Arhiepiscopul Ghelasie de la Râmeţii anului 1377 până la Mitropolitul Daniil al Feleacului din 1488, de la vadul lui Ştefan cel Mare, cu episcopul Ioan din 1523, până la Alba Iulia (Bălgradul), capitala lui Mihai Viteazul, cu Mitropolitul Ioan de la Prislop din 1595.

În acest timp, Ortodoxia din Sudul Transilvaniei s’a bucurat de asistenţa canonică a mitropoliţilor din Ţara Românească, până când, în 1848, Andrei Şaguna, ales la Turda, a întemeiat Mitropolia Ardealului cu sediul la Sibiu, în continuarea celei centrale, de la Bălgrad, desfiinţată în 1701. Marea personalitate a Mitropolitului rămâne în veneraţia noastră şi prin aceea că, împins la periferia principatului transilvan de către curtea imperială din Viena, a ştiut să facă din mărginime un adevărat izvor de iradiere spirituală şi culturală asupra tuturor oropsiţilor care trăiau ca străini în propria lor ţară.

Mitropolia de astăzi a Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului vine să plinească şi rânduielile sfintelor canoane ale Bisericii Universale, potrivit cărora organizarea bisericească urmează îndeaproape evoluţia administrativă politico-statală. Ca atare, un sediu mitropolitan trebuie să fiinţeze în oraşul-metropolă al unei provincii, adică acolo unde contactele sociale înlesnesc misiunea eclesială. Dacă în secolul al XVII-lea centrul administrativ al Ardealului era în Alba Iulia, ceea ce justifică şi prezenţa centrului mitropolitan, Clujul este oraşul care, cu vremea, a devenit metropola administrativă, socială, culturală şi economică a Transilvaniei. Chiar dacă această calitate nu i-a fost conferită formal de către administraţia statală, iată că i-o conferim noi, Biserica şi Bisericile. Nu trebuie uitat că în municipiul Cluj-Napoca îşi au reşedinţele nu mai puţin de şase Biserici creştine, în speţă Ortodoxă, catolică, Greco-Catolică, Reformată, Luterană şi Unitariană, ai căror conducători, iată, sunt de faţă la această solemnitate, fapt pentru care le mulţumim frăţeşte.

Nu poate fi vorba de orgolii provinciale sau de patriotism local. Actuala Mitropolie este plinirea unui vis al poetului Octavian Goga, răşinărean de obârşie, cel care, încă din 1921, dorea ca viitoarea biserică episcopală din Cluj să devină catedrala mitropolitană sub păstorirea ctitorului Nicolae Ivan. Visul s’a perpetuat până în zilele noastre în conştiinţa universitarilor şi literaţilor clujeni care, iată, sărbătoresc aici împreună cu noi.

Cu toate acestea, principala raţiune pentru înfiinţarea noii Mitropolii este aceea de a dinamiza activitatea pastoral-misionară în această zonă pluriconfesională şi multiculturală, cu deschidere directă spre Europa şi din Europa, activitate la care ne obligă provocările lumii contemporane. Or, pentru aceasta era nevoie de o reorganizare a structurilor eclesiale din Transilvania, respectând glorioasa tradiţie sibiană şi totodată aderând la înnoirile de sub aripa Duhului Sfânt. O mitropolie nu este o unitate administrativă propriu-zisă, ci o suprastructură canonică prin care se exercită principiul sinodalităţii într’o anumită zonă, în sensul că episcopii sufragani nu pot lua nici o hotărâre importantă fără încuviinţarea proestosului, dar nici acesta fără acordul lor.

Aşadar, prima noastră grijă va fi aceea de a restaura relaţia normală dintre două principii aparent contradictorii, al autonomiei eparhiale şi al colegialităţii, relaţie care se concretizează prin transparenţă, comunicare, comuniune şi conlucrare. În acest fel va fi mult mai uşor, de pildă, ca orice iniţiativă sau lucrare bună dintr’o eparhie să fi adoptată, prin consens, de către celelalte eparhii din cuprinsul mitropoliei şi, prin extensie, la scara întregii Patriarhii.

De asemenea, generalizarea simbiozei dintre cult şi cultură; modernizarea mijloacelor de evanghelizare; intercomuniunea liturgică; revitalizarea conlucrării dintre centrele eparhiale, protopopiate şi parohii; promovarea dialogului cu intelectualitatea laică; dezvoltarea şi înnobilarea relaţiilor ecumenice în spiritul respectului reciproc şi al iubirii comune pentru acelaşi Domn Iisus Hristos.

E de dorit ca din această nouă mitropolie să pornească semnalele unei mai bune aşezări a criteriilor de promovare în treptele clerului sinodal, în conformitate cu legea stabilită de însuşi Domnul ca răspuns la provocarea fiilor lui Zevedei. Pe scurt, legitima aspiraţie la un rol conducător în Biserică trebuie să aibă drept motivaţie lăuntrică nu foamea de putere, ci setea de slujire.

Nu în ultimul rând vom milita pentru eliminarea reziduurilor periferice ale mentalităţilor politicianiste, şi pentru restaurarea stilului eclesiastic în comportamentul şi limbajul clerului de pe orice treaptă. În acest sens, primul punct de sprijin vor fi recentele hotărâri ale Sfântului Sinod asupra amendării articolelor 129-132 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, care urmează să fie aplicate în spiritul şi litera lor.

Faptul că în Transilvania există de acum două centre mitropolitane nu poate fi decât o invitaţie la frăţeasca lor angajare în problemele majore ale întregii provincii. Iată, primul exemplu de acest fel este recenta problemă a recuperării patrimoniului Fundaţiei Gojdu, care-i angajează deopotrivă pe ierarhii din cele trei mitropolii ale Transilvaniei şi Banatului şi care nu poate fi rezolvată decât laolaltă. (În treacăt fie spus, noua Mitropolie transilvană a luat fiinţă în ziua de 4 noiembrie 2005, şi tot într’o zi de 4 noiembrie, aceea a anului 1869, marele mecenat Emanoil Gojdu şi-a semnat celebrul Testament).