Actualitate

Incendiu într-un apartament din Iris! Un bărbat a suferit ARSURI și e în stare de inconștiență

Un incendiu a izbucnit într-un apartament din cartierul Iris din Cluj-Napoca. Un bărbat a suferit mai multe arsuri și primește îngrijire medicală de urgență de la echipajul SMURD.

Incendiu izbucnit la un apartament din cartierul Iris / Foto: captură ecran Facebook - ISU Cluj Incendiu izbucnit la un apartament din cartierul Iris / Foto: captură ecran Facebook - ISU Cluj

 

 


Incendiul a izbucnit într-un bloc de pe Strada George Gordon Byron din Cluj-Napoca. Pompierii sunt la fața locului:

 


„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru a stinge flăcările  care au izbucnit într-un apartament, de pe strada Byron din municipiul Cluj-Napoca. La fața locului acționează două autospeciale de stins incendii și o autoscară. Preventiv a fost dislocate la locul incendiului și un echipaj SMURD.

Din primele informații se pare că locatarii din apartamentele învecinate s-au autoevacuat. În aceste momente pompierii acționează pentru lichidarea flăcărilor, evacuarea fumului și verificarea tuturor încăperilor din bloc. Intervenția este în desfășurare revenim cu detalii pe parcursul acesteia”, a transmis ISU Cluj.


_________________________________________________________

UPDATE ora 18:25: Bărbat cu arsuri și în stare de inconștiență


„Incendiul este localizat și nu există pericol de extindere. Pompierii au evacuat din apartament un bărbat în stare de inconștiență, care prezintă mai multe arsuri pe suprafața corpului. Acesta primește asistență medicală de urgență de la echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă”, a transmis ulterior ISU Cluj.

_________________________________________________________


UPDATE 2 ora 20:12: Pompierii au readus la viață un bărbat rănit grav în incendiu. Victima a fost transportată la spital

„Bărbatul găsit de pompieri era fără semnale vitale, acestuia fiindu-i aplicate de urgență manevre de resuscitare de către echipajul SMURD de prim ajutor calificat, care a fost sprijinit apoi de către echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă. În cele din urmă, bărbatului i-au revenit semnalele vitale și a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Pompieri au acționat pentru asigurarea accesului în locuință, evacuare victimei, acordare primul ajutor calificat, aplicarea manevrelor de resuscitare, stingerea flăcărilor și evacuare fumului acumulat pe holul de la nivelul patru al blocului de locuințe”, a mai informat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

__________________________________________________________

UPDATE 3 ora 21:30:  Din primele cercetări reiese că bărbatul folosea o improvizație cu flacără deschisă pentru a se încălzi și a lăsat să ardă flacăra fără să o supravegheze.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News


 

CITEȘTE ȘI:

Hoț prins în flagrant! A încercat să jefuiască trei case. Polițiștii le recomandă clujenilor să-și monteze camere de supravegheat

Incendiu la o casă din Chinteni! UPDATE: Bărbat de 80 de ani, transportat la spital cu ambulanța

Ultimele Stiri
abonare newsletter