Actualitate

Trei minori din Florești, depistați de polițiști după ce au furat dintr-un garaj și o casă. Doi se aflau în arest la domiciliu. FOTO

Trei minori de 14, respectiv 16 ani, au fost prinși de polițiștii clujeni după ce au furat mai multe bunuri dintr-un garaj și o casă din Florești. Minorii de 16 ani erau în arest la domiciliu.

Trei minori de 14, respectiv 16 ani, au fost prinși de polițiștii clujeni după ce au furat mai multe bunuri dintr-un garaj și o casă din Florești/ Foto: IPJ Cluj Trei minori de 14, respectiv 16 ani, au fost prinși de polițiștii clujeni după ce au furat mai multe bunuri dintr-un garaj și o casă din Florești/ Foto: IPJ Cluj

 

 


„Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au identificat ieri un tânăr de 16 ani, din comuna Florești, bănuit de comiterea infracțiunilor de evadare, furt și furt calificat. 

 


Din cercetări a reieșit că, la data de 23/24 septembrie a.c., deși se afla sub măsura privativă de libertate a arestului la domiciliu, dispusă în cauză similară aflată în cercetare, a părăsit locul de deținere, deplasându-se pe o stradă din localitatea Florești, unde, prin dislocarea sistemului de închidere al unui garaj, ar fi pătruns în interior, de unde ar fi sustras diverse unelte electrice și articole de pescuit.

Ulterior, la data de 26 septembrie a.c., în intervalul orar 15.00-15.30, acesta ar fi pătruns într-un imobil situat în aceeași localitate, de unde ar fi sustras un telefon mobil, o tabletă, dar și 250 de lei.


Odată cu depistarea acestuia, polițiștii au recuperat în proporție de 95% și prejudiciul cauzat prin sustragerea bunurilor, evaluat la peste 4.000 de lei, a transmis IPJ Cluj.

Alți doi minori, de 14 și 16 ani, au furat în perioada 23-24 septembrie din scara unui imobil situat în Florești, 6 țevi de cupru, o motocositoare și accesoriile acesteia, dar și un covor. De asemenea, sunt bănuiți că în aceeași perioadă ar fi pătruns în curtea unui imobil situat pe strada Avram Iancu, iar dintr-o anexă ar fi sustras un polizor unghiular, o mașină de înfiletat, un ciocan rotopercutor și o rolă de cablu electric.


La fel ca și în cazul minorului de 16 ani și acesta se afla în arest la domiciliu.

„Alți doi tineri, de 14 și 16 ani, ambii din localitatea Florești, bănuiți, de asemenea, de comiterea infracțiunilor de furt calificat și evadare (evadarea în cazul tânărului de 16 ani), au fost identificați și depistați de polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești la data de 27 septembrie a.c.


În urma investigațiilor demarate și a probatoriului administrat s-a stabilit faptul că cei în cauză, în noaptea de 23/24 septembrie ar fi sustras din scara unui imobil situat în Florești, 6 țevi de cupru, o motocositoare și accesoriile acesteia, dar și un covor. 

De asemenea, sunt bănuiți că în aceeași perioadă ar fi pătruns în curtea unui imobil situat pe strada Avram Iancu, iar dintr-o anexă ar fi sustras un polizor unghiular, o mașină de înfiletat, un ciocan rotopercutor și o rolă de cablu electric.

În total, bunurile sustrase din cele două locații au cauzat un prejudiciu de circa 9.500 de lei. Investigațiile polițiștilor au condus la recuperarea a 90% din bunuri.

În cazul celor doi tineri de 16 ani arestați la domiciliu în cauze penale reținute anterior, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca v-a sesiza instanța în vederea înlocuirii măsurii preventive.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

 

CITEȘTE ȘI:

Trei tineri, dintre care doi minori, prinși după ce au furat din curtea unei firme din Florești. Prejudiciul ajunge la 35.000 de lei

Doi minori din Prahova, reținuți de polițiști pentru violarea unei fete în vârstă de 14 ani

abonare newsletter