Actualitate

Cine a fost tânărul care a murit în accidentul de pe Moților? Prietenii îl descriu ca pe un băiat deștept și amuzant. FOTO

Bogdan, un tânăr care avea toată viața în față, și-a pierdut viața în teribilul accident de pe Calea Moților din această dimineață. Prietenii îl descriu ca pe un băiat deștept și amuzant.

Bogdan, un tânăr care avea toată viața în față, și-a pierdut viața în teribilul accident de pe Calea Moților din această dimineață/ FOTO 1: Lazar Bogdan- Facebook / FOTO 2: IPJ Cluj Bogdan, un tânăr care avea toată viața în față, și-a pierdut viața în teribilul accident de pe Calea Moților din această dimineață/ FOTO 1: Lazar Bogdan- Facebook / FOTO 2: IPJ Cluj

 

 


Bogdan, un tânăr de 25 de ani, absolvent al Facultății de Drept, și-a pierdut viața în accidentul cumplit de duminică dimineața de pe Calea Moților.

 


Prietenii îl descriu pe acesta ca pe un băiat deștept și amuzant.

„Nu-mi vine să cred că nu mai este, a fost un băiat deștept și amuzant”, „Sincere condoleanțe! Dumnezeu să-l odihnească în pace! Încă nu-mi vine să cred ca Bogdan nu mai este!”, „Fratele meu nu te voi uita niciodată”, „Drum lin spre cer vărule! D-zeu să te odihnească! Mult prea tânăr ai plecat,o să ne lipsești enorm. Sincere condoleanțe!”, au transmis apropiații pe conturile de Facebook ale familiei.


Mașina, distrusă complet în urma impactului

Un accident grav a avut loc duminică dimineața pe Calea Moților din municipiul Cluj-Napoca. În urma impactului mașina a fost distrusă

Polițiștii clujeni au transmis că ancheta este în desfășurare și atunci va fi stabilită viteza cu care a condus tânărul.


„În jurul orei 06.00, pe strada Moţilor, din municipiul Cluj-Napoca s-a înregistrat un eveniment rutier soldat cu decesul conducătorului auto, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.

Sunt continuate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc nefericitul eveniment”, a declarat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj.


În urma impactului mașina a fost tăiată la propriu în două de către stâlp. Din nefericire, tânărul a fost găsit mort încarcerat în mașină.

Un accident cumplit a avut loc, duminică dimineața, în centrul Clujului/ FOTO: ISU Cluj

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață la un grav accident rutier petrecut pe Calea Moților din Cluj-Napoca. Apelul de urgență a venit la ora 6:18, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale, precum și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă. Ulterior, în sprijin a venit și o autospecială cu modul de descarcerare de la Detașamentul 1. 

În momentul în care pompierii au ajuns la fața locului, aceștia au găsit un autoturism puternic avariat. Înăuntru se afla un bărbat încarcerat, care prezenta leziuni incompatibile cu viața. Drept urmare, nu s-au mai putut aplica manevre de resuscitare. Mai exact, a fost vorba despre un tânăr în vârstă de 25 de ani. Misiunea pompierilor se va încheia în scurte momente, traficul fiind blocat în zonă”, a transmis ISU Cluj.

 

CITEȘTE ȘI:

Tânărul de 25 de ani, mort în accidentul de pe Moților, ar fi condus cu 180 km/h. FOTO/VIDEO

Imagini greu de privit. Accidentul de pe Calea Moților la ivirea zorilor. FOTO

Accident GRAV pe Calea Moților. Un tânăr de 25 de ani a murit. VIDEO

abonare newsletter