Actualitate

Aproape 200 de mașini oprite în trafic în câteva ore. Ce nereguli au găsit polițiștii clujeni? VIDEO

Polițiștii și-au propus ca 21 septembrie să fie ziua în care nicio persoană să nu-și piardă viața într-un accident rutier.

 

Polițiștii rutieri clujeni au acționat în cadrul Proiectului RoadPol Safety Days, destinat responsabilizării tuturor categoriile de participanți la trafic, asupra riscurilor la care sunt expuși odată cu nerespectarea legislației rutiere.


„Astfel de acțiuni sunt derulate la nivelul întregului județ, polițiștii fiind prezenți pe tronsoanele unde se dezvoltă viteze crescute, precum și în zonele rezidențiale, pentru combaterea indisciplinei pietonale, a bicicliștilor sau utilizatorilor de trotinete, neacordării priorității pietonilor sau neasigurării la schimbarea direcției de mers, toate acestea reprezentând cauze generatoare de accidente rutiere. De asemenea, o constantă în acțiunile polițiștilor o reprezintă depistarea acelor conducători auto care pun în primejdie viața persoanelor, aflându-se sub influența alcoolului sau substanțelor psihoactive”, transmite IPJ Cluj.

În acest context, la data de 20 septembrie, în intervalul orar 18.00-20.00, polițiștii Biroului Rutier Cluj și cei din Florești, Baciu și Apahida, au acționat în municipiul Cluj-Napoca și în localitățile arondate, pentru asigurarea gradului de siguranță rutieră și prevenirea producerii unor evenimente negative în trafic.


Potrivit IPJ Cluj, au fost verificate peste 180 de vehicule și legitimate 212 persoane.

„În urma abaterilor constatate au fost aplicate 114 sancțiuni contravenționale, dintre care 58 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Au fost reținute 3 permise de conducere, dar și un certificat de înmatriculare. În jurul orei 18.00, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Baciu au depistat pe DN1F E81, în localitatea Baciu, un conducător auto în vârstă de 29 de ani, care se deplasa cu un autoturism neînmatriculat, având autorizația de circulație provizorie expirată din cursul lunii iunie 2022. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, neînmatriculat sau neînregistrat”, au mai spus polițiștii.

CITEȘTE ȘI:

ANI: Un agent de poliție din cadrul IPJ Cluj nu poate explica de unde are peste 92.000 de euro

Polițist clujean, prins la furat într-un magazin din Cluj-Napoca. Ce măsuri s-au luat față de acesta? IPJ Cluj: „Instituția nu tolerează astfel de fapte”

Mașini noi pentru IPJ Cluj. Câte modele au primit agenții din întreg județul

Ultimele Stiri
abonare newsletter