Actualitate

18 milioane oameni suferă de insuficienţă venoasă

<p>Peste 18 milioane de persoane din întreaga lume suferă de insuficienţă venoasă, o boală ale cărei simptome sunt varicele, hemoroizii, gleznele umflate şi picioarele grele.</p> <p>Insuficienţa venoasă este o afecţiune prin care sângele venos nu este transportat corespunzător spre inimă. Este asociată cu stări de amorţeală, dureri accentuate ale picioarelor, schimbarea culorii pielii în jurul gleznelor şi ulceraţii.</p> <p>În timp, în absenţa unui tratament corespunzător, se pot instala afecţiuni grave precum ulcerele varicoase, trombozele venoase şi tromboflebitele. Ereditatea creşte cu până la 45% riscul de a suferi de insuficienţă venoasă. De asemenea, şi profesiile în care este necesar statul în picioare pentru o perioada îndelungată de timp cauzează apariţia acestei afecţiuni. O altă cauză importantă este slăbirea muşchilor piciorului ca urmare a unor factori precum creşterea în greutate, sedentarismul şi fumatul.</p> <p>Specialiştii atrag atenţia că această afecţiune trebuie tratată, iar reprezentanţii companiilor de produse naturiste spun că pot fi folosite şi astfel de produse, dar numai ca adjuvant.</p>

Ultimele Stiri
abonare newsletter