Actualitate

Administrația Penitenciarelor: Nici Apostu și nici Stoia nu s-au plâns oficial că ar fi fost amenințați cu moartea

<p>Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a făcut vineri, printr-un comunicat de presă, o serie de precizări cu privire la condiţiile de detenţie din penitenciare, arătând că Sorin Apostu şi Călin Stoia beneficiază de acelaşi regim ca şi toate celelalte persoane aflate în arest preventiv.</p>

„Precizăm că singurele situaţii în care Sorin Apostu şi Călin Stoia s-au aflat în prezenţa altor persoane private de libertate au fost în momentul transferului între Penitenciarul Bucureşti Rahova şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea  prezentării la ÎCCJ în data de 13.01.2012, în dosarul cu nr. 1767/33/2011, precum şi la întoarcere, pe durata transferului între ÎCCJ - Penitenciarul Bucureşti-Rahova - Penitenciarul Gherla”, se arată în comunicatul ANP.

Potrivit acestuia, la momentul sosirii la Penitenciarul Bucureşti Rahova cei doi au fost cazaţi într-o cameră pentru persoane vulnerabile, împreună cu alte şase persoane private de libertate din aceeaşi categorie.

„Precizăm, în acest sens, că vizetele camerelor de deţinere sunt permanent închise şi asigurate şi nu se deschid decât de către supraveghetor, cu ocazia servitului mesei sau pentru diverse comunicări ale administraţiei penitenciarului”, se arată în comunicatul ANP.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor menţionează că, în acest moment, Sorin Apostu şi Călin Stoia se află la Penitenciarul Gherla unde sunt trataţi potrivit prevederilor legale şi că, de asemenea, niciuna dintre cele două persoane nu a formulat nicio sesizare sau plângere cu privire la eventuale ameninţări sau rele tratamente.

 


CITEȘTE ȘI:

Sorin Apostu, ameninţat de ceilalţi deţinuţi

abonare newsletter