Actualitate

2,5 milioane decese din cauza alcoolului

<p>Consumul excesiv de alcool provoacă 2.5 milioane decese în fiecare an, potrivit unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).</p> <p>De asemenea, aproape 4% din decesele înregistrate în lume sunt cauzate de acest viciu. Tot de alcool pot fi legate traumatismele, cancerul, bolile cardiovasculare şi ciroza hepatică. La nivel mondial, 6,2% din decesele la bărbaţi sunt produse de alcool, faţă de 1,1% din decesele în rândul femeilor. Mai mult, 9% din decesele înregistrate în rândul tinerilor din categoria 15-29 ani sunt cauzate de alcool. Conform datelor OMS, unu din cinci bărbaţi din Federaţia Rusă şi ţările vecine mor din cauza consumului de alcool şi a afecţiunilor provocate de acest obicei.</p> <p>Reprezentanţii OMS consideră că prea puţine ţări luptă împotriva consumului excesiv de alcool. „Politicile trebuie să fie aplicate la scară mai largă dacă vrem să salvăm vieţi şi să reducem efectele dăunătoare ale consumului de alcool asupra sănătăţii”, susţin reprezentanţii OMS. Ei mai precizează că din 1999, cel puţin 34 de ţări au adoptat oficial reguli pentru scăderea consumului de alcool, dar multe ţări nu au programe de prevenire în acest sens.</p>

Ultimele Stiri
abonare newsletter