Actualitate

Cod galben de PLOI și VÂNT puternic, în județul Cluj. Până când e valabil?

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de intensificări ale vântului, vijelii și perioade scurte de ploi torențiale pentru mai multe județe, inclusiv Cluj.

Cod galben de PLOI și VÂNT puternic, în județul Cluj. Până când e valabil? FOTO: Depositphotos.com

 

 


Administrația Națională de Meteorologie a emis marți o avertizare cod galben de intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice și izolat averse torenţiale în mai multe județe, inclusiv la Cluj.

 


Avertizarea este valabilă în intervalul 26 iulie, ora 18:00 – 27 iulie, ora 03:00.

Avetizare cod galben de vânt și ploaie. Sursa foto: captură ecran ANM

„În intervalul menționat, în vestul și nord-vestul țării vor fi perioade scurte cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de peste 55...70 km/h), descărcări electrice și izolat averse torenţiale”, transmite Administrația Națională de Meteorologie.


În același timp, județul Cluj se află sub avertizare meteo de caniculă. Astfel, în Banat, Crişana, Oltenia şi local în Muntenia şi vestul Transilvaniei şi al Maramureşului valul de căldură se va intensifica. În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de 37 - 40 de grade Celsius, iar noaptea nu vor coborî sub 20 - 22 de grade şi prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Totodată, jumătate de țară se află sub cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat.

CITEȘTE ȘI:

Cod portocaliu de caniculă. Temperaturile vor atinge 40 de grade C

Ultimele Stiri
abonare newsletter