Actualitate

Bărbat rănit după ce a căzut cu ATV-ul într-o râpă, pe Valea Drăganului. Victima a ajuns de urgență la spital. FOTO

Un bărbat de aproximativ 30 de ani a fost transportat la spital după ce a căzut cu ATV-ul într-o râpă de pe Valea Drăganului.

Victima a fost transportată la spital/ Foto: ISU Cluj Victima a fost transportată la spital/ Foto: ISU Cluj

 

Pompierii din Cluj-Napoca și Huedin au intervenit joi, 14 iulie, pentru a salva un bărbat care a căzut cu ATV-ul  în apă cu ATV-ul la capătul lacului Floroiu, în zona Valea Drăganului


 

„Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin și Detașamentul 2 Cluj-Napoca au intervenit pentru a scoate un bărbat căzut în apă cu ATV-ul, la capătul lacului Floroiu, în zona Valea Drăganului.


O autospecială cu echipamente de salvare și două echipaje SMURD au fost dislocate la fața locului, unde au evacuat bărbatul în vârstă de cca 30 de ani, de la o diferență de nivel de cca 4 m. Acesta a primit primul ajutor calificat și a fost transportat de urgență la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj.

„La data de 14 iunie a.c., în jurul orei 17.00,  polițiștii au fost sesizați să intervină la un eveniment, după ce un bărbat ar fi căzut cu ATV-ul într-o râpă, în zona Valea Drăganului, la capătul lacului Floroiu.


Din primele cercetări, polițiștii au constat că este vorba despre un cetățean maghiar, în vârstă de 33 de ani, care, împreună cu alți 2 prieteni s-ar fi deplasat cu ATV-urile în acea zonă. La un moment dat bărbatul de 33 de ani ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, alunecând într-o râpă.

Echipajele medicale i-au oferit prim ajutor, ulterior fiind transportat la o unitate medicală.


În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au declarat pentru monitorulcj.ro reprezentanții IPJ Cluj.

 

CITEȘTE ȘI:

S-a dus beat la plimbare cu ATV-ul în Cluj și s-a trezit cu dosar penal pentru trei infracțiuni

Noi detalii despre accidentul teribil produs în Sebeş. Doi copii au căzut într-o râpă adâncă cu un ATV

Ultimele Stiri
abonare newsletter