Gheorghe Stelian le-a spus magistraţilor că i-a dat 10 milioane de euro lui Dorin Cocoş, aşa cum i-a cerut acesta, pentru a interveni la Sergiu Diacomatu, de la ANRP, în vederea soluţionării dosarului în care a cerut despăgubiri pentru terenul de 13 hectare, supraevaluat cu 61 milioane de euro.
Fostul prim-ministru britanic Tony Blair, aflat la Bucureşti, a venit, vineri dimineaţa, la Palatul Victoria, pentru o întrevedere cu liderul PSD, premierul Victor Ponta.
Toate pensiile vor fi plătite înainte de sărbători, în perioada 11 - 24 decembrie, a anunţat joi, 4 decembrie, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV).
Deputatul PSD Ioan Adam, arestat pe 20 noiembrie în dosarul retrocedărilor de păduri din judeţul Bacău, va rămâne încarcerat, după ce instanţa supremă i-a respins contestaţia faţă de măsura preventivă
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, în această dimineaţă, o avertizare cod galben de ceaţă, în judeţul Cluj, valabilă între orele 7:20 şi 11:00 dimineaţa
Şeful Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, vicepreşedintele CJ, Tiberiu Balint, ginerele lui Moloţ, Roberto Patrik Venter, şi oamenii de afaceri Vasile Axinte şi Pup Emanoil Milică, reţinuţi pentru fapte de corupţie, vor fi cercetaţi sub control judiciar, a decis, joi seară, Tribunalul Alba.