Procesul de revizuire a Constituției, de modernizare și clarificare trebuie desăvârșit în perioada următoare, iar modificările vor avea rolul de a o face mai puternică afirmă preşedintele ales al României, Klaus Iohannis.
Modificarea Constituţiei, inclusiv cu reduerea numărului de parlamentari, poate fi o oportunitate de remodelare a vieţii politice, sociale şi economice, multiplicarea artificială a crizelor politico-instituţionale din ultimul deceniu aducând România într-un blocaj, transmite premierul Victor Ponta.
Cătălina Cocan, profesoară de limba engleză la Cluj şi bursieră Cambridge, îi scrie ministrului Educaţiei, căruia îi cere, printre altele, îmbunătăţirea Codului Etic şi reducerea numărului elevilor din clase, adresându-i şi mesajul: “Lăsaţi-mă să privesc în ochii copiilor pe care îi învăţ”.
Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri, sâmbătă şi duminică, în etapa a XVII-a a Ligii I, programul ultimului meci şi clasamentul competiţiei:
Naționala feminină de handbal a României a fost învinsă de Norvegia, cu scorul de 27-19 (16-7), la Debrecen, la debutul său în Grupa B a Campionatului European din Ungaria și Croația - EURO 2014.
Politica dusă de Moscova antrenează dificultăţi pentru Republica Moldova, Georgia şi Ucraina, ţări aflate în vecinătatea Uniunii Europene (UE), apreciază cancelarul german Angela Merkel într-un interviu pentru ediţia de duminică a cotidianului conservator Die Welt.
Ministrul Transporturilor Ioan Rus a comentat eticheta de comunism pusă partidului, precum şi „spirala" de pe Facebook care ar fi existat la alegerile prezidenţiale şi care a contribuit la pierderea preşedinţiei de către Victor Ponta.