După 37 de concerte de promovare a albumului "Black Cat" în orase precum: Paris, Londra, Praga, Munchen sau Geneva și 11 concerte sold-out, la rând, pe aceeași scena, situată pe Arena din Verona cu peste 150 000 de spectatori, Zucchero ajunge pentru prima dată și la Cluj Napoca , pe 12 noiembrie.
Candidatul Partidului Democrat a pierdut alegerile pe mâna propriei strategii de campanie. În încercarea de a-i croi lui Hillary drum liber spre Casa Albă, jurnaliştii „prieteni” l-au făcut pe Donald Trump preşedinte.
Zeci de tineri din România au fost reţinuţi de procurorii DIICOT după ce au furat datele stocate pe banda magnetică a cardurilor bancare ale unor cetăţeni din SUA, Franţa şi Belgia.
Echipa de volei feminin a Universității Cluj va juca sâmbătă, 12 noiembrie, în deplasare la UVT Agroland Timișoara în cadrul etapei a V-a a Diviziei A2 vest, iar cele două echipe ocupă primele două locuri în clasament.
Câștigătoarea invitației de 2 locuri la concertul de duminică, 13 noiembrie 2016 ora 19, la sala Auditorium Maximum, din cadrul festivalului SoNoRo este: