După ce un om al străzii a murit de frig într-un parc, la doi pași de Primăria de cartier din Mănăștur, municipalitatea îi inventariază pe vagabonzi și îi duce la căldură!
Google a anunţat publicarea listei celor 100 de lideri ai inovaţiei din Europa Centrală şi de Est, în cadrul celei de a treia ediţie a proiectului New Europe 100 (NE100). Doi dintre aceştia sunt clujeni.
Preşedinta Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, a fost dusă cu mandat, marţi după-amiază, la sediul DNA Ploieşti, unde a fost audiată într-un dosar care potrivit unor surse judiciare, are legătură cu fapte de corupție legate de încheierea unor contracte IT pentru softuri de alegeri.De-a lungul timpului, şefa AEP a avut legături cu mediul politic, în 2009 fiind văzută alături de Traian Băsescu și de liderii PDL, printre care şi Emil Boc.
Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia are obiecţiuni cu privire la modul în care rectorul Universităţii 'Babeş-Bolyai' din Cluj Napoca, acad. prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, a tradus testamentul episcopului Batthyany Ignac, act prin care acesta a donat Provinciei Transilvania şi Bisericii Biblioteca şi Institutul astronomic Batthyaneum
Facultatea de Litere din Cluj este singura instituţie de învăţământ superior din România care oferă un program de licenţă în norvegiană, în asociere cu o altă limbă, de regulă engleză, dar şi altele, mai exotice.