Dintre cei zece retaileri străini din comerțul alimentar, şase plătesc, în medie, aproximativ 2.100 de lei, lunar, angajaților, potrivit unui clasament realizat de Ziarul Financiar.
Pompierii Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în cursul serii de ieri pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit într-un canal tehnologic de pe strada Răsăritului din municipiul Cluj-Napoca. În acea locație se pare că locuiau abuziv mai multe persoane fără adăpost.
Dorința PSD-alde de a-l schimba pe guvernatorul BNR și a aduce în locul acestuia un om de „tip nou", obedient, pentru a putea astfel, prin implicarea politicului în evoluția cursului și a dobânzilor, să acopere golurile dintr-un buget pe 2019 care nici până în prezent nu și-a găsit forma, a iritat mediul financiar.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, le propune administraţiilor locale intrarea într-o grevă administrativă împotriva noii Legi a bugetului de stat.
Chiar dacă numărul de tranzacții imobiliare a scăzut în ianuarie comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, la capitolul ipoteci județul nostru se menține pe podium
Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Cluj au desfăşurat activităţi de prevenire a victimizării copiilor, la Grădiniţa Mica Sirenă din Cluj-Napoca.
Cu 20 de voturi „pentru” și zece „împotrivă”, proiectul de buget al Ministerului Culturii și Identității Naționale (MCIN) pe anul 2019 a primit undă verde din partea comisiilor parlamentare reunite de buget-finanţe.