Studenţii sunt în febra cazărilor, mulţi dintre ei având de ales între a sta la cămin sau în chirie. La Cluj, cazarea merge de la 100 de lei pe lună în cămine faţă de 440 de euro în apartament.
Perioada analizată, în special cea de la sfârșitul acesteia, nu a fost una de bun augur pentru leu, care s-a depreciat față de principalele valute, pe fondul retragerilor de capital din piețele de la marginea zonei euro.
Studenţii din toată ţara încep oficial, marţi, 1 octombrie, cursurile din anul universitar 2019-2020, însă unele universităţi organizează festivităţi încă de luni. Potrivit calendarului, studenţii programelor de licenţă şi masterat vor avea, pe 21 decembrie, vacanţa de iarnă.
Simona Halep, numărul şase mondial, s-a calificat, duminică, în runda a doua a turneului WTA de la Beijing, dotat cu premii totale de 8.285.274 dolari, după ce a trecut de suedeza Rebecca Peterson, cu 6-1, 6-1.