ALOPEDI și PEDITEL au același scop, acela de a oferi sfat medical pediatric prin telefon, pentru a evita supra aglomerarea Unității de Primiri Urgențe. PEDITEL a avut, însă, de aproape 5 ori mai multe apeluri decât ALOPEDI în primele nouă luni ale acestui an.
Deputatul Horia Nasra, fost preşedinte al PSD Cluj, a declarat, miercuri, că, împreună cu deputatul Cornel Itu, a demisionat din PSD şi s-a înscris în Pro România.
Prefectul judeţului Cluj, Ioan Aurel Cherecheş, propune ca pregătirile pentru anul şcolar 2020/ 2021 să înceapă încă din acest an şi le cere primarilor din judeţ să prevadă bani în buget pentru lucrări la şcoli, din luna noiembrie.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri o informare de ploi, vânt şi frig, valabilă la nivelul întregii ţări de joi până sâmbătă dimineaţa.