Până astăzi, 25 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 791.971 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 733.616 pacienți au fost declarați vindecați.
Spațiul Teatrului „Puck” a fost modernizat, iar micii spectatori se vor putea bucura de noul design atunci când regulile vor permite susținerea spectacolelor pe scena teatrului. Cei mici vor avea o bibliotecă în noua sală.
Răzvan Cherecheș, expert în Sănătate Publică explică de ce trebuie să ne administrăm și rapelul, chiar dacă ne-am infectat cu COVID-19 după prima doză de vaccin.
Emil Boc, primarul Municipiului Cluj-Napoca, a vorbit joi dimineața, în cadrul unei intervenții la Radio, despre problema locuitorilor din Valea Fânațelor.
Secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar spune că elevii nu vor putea aduce mărțișoare la școală, însă ministrul Educației spune că mărțișoarele nu intră neapărat în categoria obiectelor personale.
Institutul Național de Sănătate Publică a realizat o centralizare a cazurilor COVID-19 la nivel național. Datorită statisticii, au reușit să prezinte posibile scenarii pentru luna martie.