Un accident rutier s-a produs în dimineața zilei de vineri, în zona localității clujene Dezmir, în urma căruia două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
WTA a început o revizuire a regulilor sale, ceea ce ar putea face ca jucătoarele exonerate de acuzaţiile de dopaj sau cărora le-au fost reduse suspendările, să poată reveni în circuit în baza unor „clasamente speciale”.
Ramona Chiriac, până de curând șefa Reprezentanței Comisiei Europene la București, s-a retras din fruntea listei de candidați PSD-PNL la alegerile europarlamentare.
Până la sfârșitul anului 2024 Park&Ride-ul din zona Aeroportului din Cluj va fi finalizat, iar șoferii își vor putea lăsa mașinile la intrarea în oraș și să folosească transportul public în limitele municipiului.