Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a anunțat joi că este de acord cu verificarea dosarelor pentru acordarea burselor sociale de către autoritățile locale, prin direcțiile de asistență socială din cadrul primăriilor, cu condiția ca și plata acestora să se facă prin bugetele locale.
Mircea Abrudean participă, la Roma, la Conferința Europeană a Președinților de Parlamente, unde una dintre temele dezbătute vizează protejarea democrațiilor în fața amenințărilor hibride.
Președintele Nicușor Dan a declarat joi, 15 octombrie, la Bruxelles, că există șanse mari ca Guvernul propus de Luca Niculescu să obțină votul de încredere al Parlamentului până marți.
Demers pentru debirocratizarea activității cadrelor didactice. Sindicaliștii din Educație cer ca bursele sociale să fie gestionate și plătite de autoritățile locale, astfel încât profesorii să nu fie transformați în „funcționari” care procesează date financiare și evaluează dosare de asistență socială.
Investițiile străine au scăzut de la 5,7 miliarde euro la 2,1 miliarde, în timp ce datoria externă a României a depășit pragul de 238 de miliarde de euro. În primele opt luni din an, deficitul de cont curent a continuat să se adâncească.