Tinerii din mediul rural vor să meargă la facultate, însă se tem că familia nu are suficiente resurse pentru a-i susţine, potrivit unui studiu realizat de World Vision România.
Pas important pentru construirea Spitalului Pediatric Monobloc. Are toate şansele să primească în curând finanţare şi să înceapă lucrările, a transmis Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.
Nicolae Ceaușescu a visat să construiască Combinatul Siderurgic de la Călărași, o uriașă investiție de 2 miliarde de dolari, începută în 1976 și aproape finalizată în 1989.
Mai multe mărci renumite de parfumuri au fost identificate ca folosind o substanță interzisă în Uniunea Europeană, potrivit unei alerte emise de aplicația InfoCons pentru protecția consumatorilor.
Echipa naţională de fotbal a României va juca, în Grupa C2 a Ligii Naţiunilor, cu Lituania, marţi, 15 octombrie. Mircea Lucescu, selecționerul echipei naționale, a declarat că meciul cu Lituania va fi dificil.