Ministrul delegat pentru Învăţământul Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, afirmă că România este datoare să transforme universităţile în poli de cercetare, dezvoltare şi inovare, aceasta fiind singura şansă de dezvoltare a acestei zone a Europei.
Comisia parlamentară privind Roşia Montană şi-a reluat joi lucrările, contrele din sală prelungindu-se cu dispute pe hol, în faţa jurnaliştilor, între reprezentanţii PSD şi cei ai PNL.
Senatorul democrat liberal, Alin Tişe, consideră că USL rezolvă problema RMGC „pe uşa din spate“, prin legea descentralizării, ca să nu piardă din electorat.
Femeile singure ar trebui să renunţe la profilul de Facebook, deoarece "vieţile perfecte" ale prietenilor virtuali le afectează sănătatea, a avertizat un expert în relaţii.
Peste 200 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele „F.C. CFR 1907 Cluj-Napoca” şi „F.C. Dinamo Bucureşti”.
Depresia este a doua cea mai frecventă cauză de incapacitate în lume, după durerile de spate, relevă un studiu apărut în publicaţia PLoS Medicine, citat miercuri de BBC. De aceea, această boală trebuie abordată ca o prioritate de sănătate publică globală, consideră experţii care au realizat studiul.
Guvernul va reduce limita veniturilor pentru microîntreprinderi, de la 65.000 de euro la 220.000 de lei (circa 50.000 de euro), nivel peste care firmele vor fi incluse în regim de plată a impozitului pe profit, noua regulă urmând să fie aplicată începând cu anul viitor.
Autorităţile sunt în alertă din cauza unui medicament contrafăcut pentru hepatită. Este vorba de un ser pentru seringă produs în Germania. Produsul conţinea doar apă şi glucoză.
O navetă rusească de tip Soiuz a decolat joi dimineaţa din stepele Kazahstanului, cu trei astronauţi şi torţa olimpică la bord, pentru o escală în spaţiu, prima dată în istorie, potrivit unor imagini transmise de televiziunile ruseşti.