Actualitate

Concert pe Bdul Eroilor susţinut de 5.000 de figurine

<p><img src="documente/stories/04_aprilie/12_ziua/tatuete-mod.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />„Corul inocenţilor”, format din peste 5000 de figurine din lut, sculptate manual, ajunge astăzi la Cluj-Napoca.</p>

 

Clujenii sunt invitaţi începând de astăzi şi până luni, 18 aprilie, la expoziţia caritabilă intitulată „Corul inocenţilor”, realizată de artistul plastic bistriţean Andrei Pandea-Antonescu.


 

Bani pentru copiii bolnavi


 

Evenimentul are loc pe Bulevardul Eroilor, în zona Monumentului Eroilor, şi face parte dintr-un proiect de strângere de fonduri pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 şi 9 ani de la Grădiniţa Specială Malteză care suferă de dizabilităţi neuromotorii severe şi de alte deficienţe asociate.


Proiectul iniţiat de Andrei Pandea-Antonescu este organizat de Ambient Cluj, în parteneriat cu Primăria şi cu Serviciul de Ajutor Maltez în România. „Acest proiect doreşte a fi o platformă de susţinere, un ajutor, în primul rând financiar, pentru copiii cu dizabilităţi. În al doilea rând, unul de sprijin moral pentru copil şi familie şi, în al treilea rând, poate fi un experiment de îmbinare a simţului artistic cu cel civic şi cel caritabil. Putem ignora orice în jurul nostru, dar nu nevoile unor copii bolnavi”, declară artistul.

 


Peste 580 de ore de muncă

 


„Corul”, format din peste 5.000 de figurine ceramice, reprezintă chipuri miniaturale de oameni, toate piesele fiind lucrate manual. Andrei Pandea-Antonescu a început să le sculpteze în luna mai a anului trecut, având nevoie de circa 7 minute pentru a realiza un portret. Figurinele crează imaginea unui marş al tăcerii în care este interpretat un cântec mut pentru copiii defavorizaţi. Corul se va întinde pe o distanţă de 40 de metri şi un metru lăţime.

„Ne sensibilizează problema de sănătate a copiilor cu dizabilităţi neuromotorii şi suntem onoraţi să fim alături de Andrei Pandea-Antonescu pentru a strânge bani pentru copii cu dizabilităţi neuro-motorii. Sunt atâtea sentimente pe chipurile acestor statuete...”, a menţionat Doina Oltean, manager Retail în cadrul Ambient Cluj. Proiectul “Corul Inocenţilor” a început în decembrie 2010, fiind prezentat până acum în Bistriţa şi Sibiu. Sibienii, de exemplu, au donat în cadrul proiectului peste 6.000 de euro.

Andrei Pandea-Antonescu a conceput acest proiect după ce a aflat, în urmă cu un an şi jumătate, că fiul lui suferă de diabet de tip 1, insulino-dependent.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter