Actualitate

„Blancanieves”, un tribut adus cinema-ului din anii ‘20

<p><strong><img src="documente/stories/2013/06_iunie/03/_mg_0386-mod.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Sâmbătă seara, în ciuda vremii răcoroase, câteva sute de clujeni au venit la proiecția eveniment de la Castelul Banffy din Bonțida, „Blancanieves” - „Albă ca Zăpada”, în regia lui Pablo Berger. </strong></p>

 


Filmul este o reinterpretare stilizată a basmului fraților Grimm, cu mijloacele cinema-ului de la începutul secolului XX și a fost propunerea oficială a Spaniei la Oscarul pentru Cel mai bun film străin. Filmul lui Pablo Berger a fost recompensat cu zece premii Goya – trofeele industriei spaniole de cinema - inclusiv pentru Cel mai bun film și Cel mai bun debut, precum și cu Premiul Juriului și Premiul pentru Cea mai bună actriță (Macarena García), la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastián.

Acțiunea filmului are loc pe coastele Andalusiei, în anii 20, iar Albă ca Zăpada, numită Carmen (Macarena Garcia), este fiica orfană de mamă a unui toreador faimos (Daniel Giménez Cacho) și care trăieşte sub stăpânirea tiranică a mamei vitrege. Carmen se alătură unei trupe de toreadori pitici, devenind vedeta principală a acesteia după ce calcă pe urmele tatălui ei și intră în arenă.


Castelul de la Bonțida a adus filmul la Cluj

Regizorul filmului, Pablo Berger, a fost prezent la proiecția de la Bonțida și a rămas până târziu în noapte să răspundă întrebărilor spectatorilor.

Berger a povestit că a fost convins să-şi aducă filmul la TIFF când a văzut locaţia în care urma să aibă loc proiecţia - castelul de la Bonţida, un decor care s-a potrivit perfect cu filmul. El a explicat de ce i-a luat atât de mult timp pentru a crea acest film, respectiv 8 ani: „În 2005 am scris acest scenariu, iar în primele pagini am explicat că este un film alb-negru mut, iar când producătorul l-a văzut, a crezut că glumesc şi mi-a spus «doar nu vrei să faci un film alb-negru, cu lupte de tauri, pitici şi care să coste atât de mult». Puteam mai simplu să fac Scufiţa Roşie, probabil că ieșeam mai ieftin, dar n-am vrut să renunț la ideea mea. Mi-a luat 8 ani pentru că nimeni nu credea că pot să fac așa ceva în zilele noastre, dar iată că am reușit. Desigur, sunt mai chel și mai cărunt acum, dar cred că a meritat efortul”, a spus râzând regizorul.


El a adăugat că publicul vrea povești bune, iar regizorii trebuie să încerce și filme non-conformiste. Publicul a fost curios să afle de ce a ales un final trist, în condițiile în care poveștile în general au un sfârșit fericit. „Eu nu cred că se termină trist, depinde cum vrei să-l vezi, să-l percepi. Poate că unii consideră că e trist, iar alții văd în el speranţă. Am lăsat intenţionat sfârșitul deschis, ca să-l finalizeze publicul în felul în care vrea el. Un film nu se încheie cum vrea regizorul, ci cum vrea publicul. Aş vrea să vedeţi filmul şi altă dată şi probabil că finalul vi se va părea altfel”.

Berger a povestit apoi de unde i-a venit ideea de a combina Albă ca Zăpada cu coridele.


„Am citit o carte în anii ‘90, Spania Ocultă se numea, o carte cu fotografii, în care autoarea a petrecut 15 ani călătorind prin toată Spania şi a fotografiat fieste în diferite sate. Într-unul din sate i-a găsit și pe aceşti toreadori pitici, a căror imagine m-a fascinat, şi cred că aceasta a fost ideea de la care a pornit filmul. Atunci mi-am imaginat că dacă aş pune-o pe Albă ca Zăpada în mijlocul lor ar putea ieşi un film interesant. Am vrut să fac un film mut măreţ, care să combine elementele specifice spaniole - flamenco şi coridele. Am făcut multe cercetări ale cinema-ului din anii '20. Când scriu îmi place să ascult o anumită coloană sonoră. Când am scris scenariul acestui film ascultam muzica din anii 20, muzică care m-a inspirat, însă când scriu, scriu imagini, nici nu gândesc prea mult, iar apoi doar le pun în ordine. Înainte de a fi regizor sunt un mare consumator de filme, iubesc cinema-ul, iar perioada mea preferată este cea din anii 20, în special cinema-ul european. Sunt foarte multe filme –capodopere din acea perioadă, iar publicul trebuie să redescopere filmul mut, şi mai ales acea perioadă, când poveştile erau spuse în imagini, care trebuiau să fie foarte puternice pentru a transmite emoţii și chiar asta am încercat să fac prin filmul meu. Mulţi cinefili consideră ca cinematograful a început în anii 30-40, odată cu filmele cu sunet, şi nu mai privesc în urmă la cele mute dinainte, care a fost de fapt epoca de aur a cinema-ului. Toate tehnicile pe care le-am folosit în acest film erau deja descoperite atunci. Și pentru o mai mare veridicitate, am pregătit o bază de date cu filme din acea perioadă pentru toţi cei care au lucrat la acest film – actori, directori artistici, costumieri, machiori, astfel încât atunci când am realizat Blancanieves toţi aveam în minte cam aceleaşi filme și idei”, a povestit regizorul spaniol.

Piticii și prietenii

Berger a explicat că cei șase pitici din film îi reprezintă pe cei mai buni prieteni ai săi, iar numele lor sunt reale: „La premieră, când prietenii mei și-au văzut numele pe ecran, au fost foarte plăcut impresionați și au început să râdă, le-am făcut o surpriză”.


El a mai precizat că filmul nu e neapărat pentru copii, fiindcă nu se încadrează în poveştile clasice, cu finalul fericit, dar copii care l-au văzut, au fost încântați de el. „Nu vreau să fac filme exclusiviste, pentru o anumită categorie de vârstă, am vrut să placă unui public cât mai larg”, a spus regizorul care a adăugat că dorește să revină la TIFF cu următorul său film, bineînţeles, dacă nu-i va lua încă opt ani să-l realizeze.

abonare newsletter