Actualitate

Depardieu, judecat la Paris pentru că a condus în stare de ebrietate

<p><strong><img src="documente/stories/2013/05_mai/24/gerard-depardieu.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Tribunalul corecţional din Paris a început vineri să-l judece pe actorul francez Gerard Depardieu pentru că a condus în stare de ebrietate, actorul fiind absent de la această audiere deoarece se află la o filmare în Cecenia, relatează AFP. </strong>


Prezenţa lui Depardieu nu a fost obligatorie. Actorul care a declarat că are "domiciliul în prezent în Belgia", a fost reprezentat de avocatul său.

Gerard Depardieu, 64 de ani, care a obţinut cetăţenie rusă în ianuarie şi deţine o reşedinţă la Néchin (Belgia), trebuia iniţial să apară la tribunal în decembrie, în cadrul unei proceduri simplificate în care prezenţa pârâtului este necesară.

Avocatul său l-a scuzat în faţa magistraţilor, explicând că se află la o filmare: cea a producţiei lui Abel Ferrara privind afacerea Sofitel, în care actorul joacă rolul fostului director al FMI Dominique Strauss-Kahn. Absenţa repetată a actorului a condus la retrimiterea dosarului la tribunalul corecţional.

La 29 noiembrie 2012 la Paris, după ce a fost implicat într-un accident de scuter fără gravitate, actorul a fost controlat şi avea o alcoolemie de 1,8 grame la litru de sânge, în timp ce nivelul admis în Franţa este de 0,5 g.

Starul de cinema, care şi-a părăsit ţara din motive fiscale, riscă o amendă de 4.500 euro şi o pedeapsă cu închisoarea de până la doi ani.

Ultimele Stiri
abonare newsletter