Actualitate

Turneu naţional al Festivalului de film documentar pentru copii şi adolescenţi "Astra Film Junior"

<p><strong><img src="documente/stories/2013/04_aprilie/01/astra-film3.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Producţiile din cadrul Festivalului de film documentar pentru copii şi adolescenţi "Astra Film Junior" Sibiu sunt prezentate, în această săptămână, în 20 de localităţi din ţară, filmele, care au ca temă generică "Apa", urmând a fi vizionate de peste 30.000 de elevi.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de reprezentanţii Studioului Astra Film Sibiu, pentru al doilea an consecutiv, Festivalul de film documentar pentru copii şi adolescenţi "Astra Film Junior" va avea un tuneu naţional, iar datorită cererilor numeroase va include 20 de localităţi.


Astfel, alături de Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, Deva şi Sibiu, unde filmele au fost prezentate şi anul trecut, "Astra Film Junior" va ajunge şi la elevii din Alba Iulia, Piteşti, Ploieşti, Braşov, Băicoi, Bucov, Măgurele, Mediaş, Seliştat, Horezu, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Baia Mare şi Abrud.

"Este o mare bucurie pentru noi că programul Astra Film Junior este solicitat la nivel naţional. Programul e foarte popular în rândul elevilor din judeţul Sibiu (anul trecut au fost 6.000 de elevi numai în timpul festivalului), iar acum vor avea acces la aceste filme zeci de mii de elevi din toată ţara. Acest lucru este posibil şi datorită unui parteneriat foarte valoros şi de prestigiu cu Institutul Francez, care, pentru al doilea an consecutiv, a solicitat ca programul Astra Film Junior Sibiu să se desfăşoare şi în centrele sale din ţară", a declarat Dumitru Budrala, director Astra Film, citat în comunicat.


Ediţia "Astra Film Junior" care pleacă în turneu naţional are ca temă "Apa" şi aduce noi dimensiuni educative faţă de ediţiile precedente. Pe lângă educaţie vizuală, cinematografică şi culturală, elevii vor avea parte şi de educaţie ecologică prin filmul documentar. Participanţii vor dobândi noţiuni primare privind interacţiunea oamenilor cu mediul şi despre cum apar şi cum pot fi rezolvate problemele legate de apă la nivel global.

"Anul 2013 este declarat de UNESCO «Anul Internaţional al Cooperării în Domeniul Apei», apa fiind o sursă deosebit de importantă. Potrivit statisticilor ONU, din cauza lipsei accesului la apa potabilă, curată, deja anual se îmbolnăvesc şi mor 1,8 milioane de oameni. Se preconizează că apa constituie o resursă pe baza căreia se fac deja strategii geopolitice. Iar tinerii trebuie să fie conştienţi de felul în care pot gospodări corect apa. Filmele oferite spre vizionare vor fi însoţite de materiale didactice, pe care profesorii le pot folosi în acest sens", arată sursa citată.


Potrivit organizatorilor, pe baza rezervărilor, se estimează că proiecţiile programului "Astra Film Junior" vor fi vizionate de peste 30.000 de elevi din România.

Turneul Astra Film Junior este organizat de Studioul Astra Film în parteneriat cu Institutul Francez din România, Inspectoratul Şcolar şi Casa Corpului Didactic din Baia Mare, Asociaţia "Sfântul Nicolae" Abrud, Centrul Cultural "Drăgan Muntean" Deva şi are loc în perioada 1-5 aprilie.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter