Actualitate

Vezi care este cel mai premiat scurtmetrej românesc şi câte trofee a câştigat!

<p><strong><img src="documente/stories/2013/03_martie/20/apele tac movie.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Un scurtmetraj de Anca Miruna Lăzărescu, laureatul premiului Gopo pentru cel mai bun scurtmetraj în 2012, a reuşit să adune nu mai puţin de 75 de trofee naţionale şi internaţionale, devenind astfel cel mai premiat film scurt românesc al tuturor timpurilor. </strong></p>

Scurtmetrajul "Apele tac" a avut premiera la Festivalul de Film de la Berlin de anul trecut, a fost nominalizat la premiile Academiei de Film Europene în 2011 şi spune povestea a doi prieteni, care, în 1986, vor să fugă din ţară trecând Dunărea înot. Pentru a fi sigur de reuşita demersului, Gregor are o singură condiţie: Vali trebuie să îşi lase în urmă soţia.


Produs de Filmallee (Germania) şi de Strada Film, scurtmetrajul îi are pe afiş pe Toma Cuzin ("Hârtia va fi albastră"), Andi Vasluianu ("California Dreamin'", "Despre Oameni şi Melci", "Minte-mă frumos") şi Patricia Moga, informează un comunicat de presă.

"«Apele tac» este o producţie perfectă şi convingătoare, respectă trendurile noului cinema, fiind în acelaşi timp, complet diferită. Este grandios într-un stil non-comercial, o minune pe care o poţi întâlni o dată în viaţă", scrie Süddeutsche Newspaper din Germania.


Scenariul este semnat de Anca Miruna Lăzărescu, imaginea, de Christian Stangassinger şi montajul, de Dan Olteanu.

Anca Miruna Lăzărescu este regizor şi scenarist. A început studiile de film în Germania, în 2000, unde a lucrat la mai multe scurtmetraje şi documentare. Şi-a petrecut o perioadă de studii în Los Angeles, unde a făcut asistenţă la câteva episoade ale serialului de comedie "Scrubs" şi a lucrat pentru CNN Entertainment.


"Apele tac" este filmul ei de absolvire a Universităţii de Televiziune şi Film din München. În prezent, ea lucrează la filmul ei de debut "68", care a primit deja premii de dezvoltare din partea FFA (Federal Funding), la Balkan Fund la Thessaloniki International Film Festival, la Torino Film Lab şi MEDIA Funding. De asemenea, a primit finanţare pentru producţie la FFF-Bayern (Bavarian Film Funding) şi este produs de aceleaşi companii care au produs "Apele Tac" - Filmallee şi Strada Film.

Ultimele Stiri
abonare newsletter