Actualitate

FOTO: Vezi ce roboți SPECTACULOȘI au creat studenții clujeni

<p><strong><img src="documente/stories/2013/03_martie/07/nicusor caine rau.jpg" border="0" alt="Robot de supraveghere" style="float: left; margin: 2px 5px;" />A şasea ediţie a UBBots 2013, Ziua Roboţilor Inteligenţi la Universitatea Babeş-Bolyai, va avea loc duminică, 10 martie, începând cu ora 12.00, în clădirea FSEGA. </strong></p>

 


Robotul care spală vasele, robotul barman, robotul care udă florile sau care stinge incediile, prepară ceaiul sau sandwich-uri, sunt doar câteva dintre proiectele dezvoltate în acest an de către studenţii facultăţii de Matematica și Informatică pentru UBBots 2013, Ziua Roboţilor Inteligenţi la UBB. Proiectele au fost coordonate de către Mihai Oltean, Ovidiu Șerban și Alina Miron.

 


Robot de supraveghere / Nicuşor – The robot dog (Echipa Alexandra Vîlcan, Cociar Timea, Alexandru Isip, Răzvan Dragomir)

 


”Nicuşor nu necesită îngrijire ca un câine normal, nu face mizerie, nu are nevoie de hrană şi nici nu face gălăgie. El nu este un câine obişnuit, ci este unul modern. În loc să muşte el orbeşte hoții cu un laser, îi sperie cu lătratul lui plin de octeți, face poze răufăcătorilor pentru a strânge dovezi şi se lasă controlat de la distanță de către stăpânul lui folosind o aplicație mobilă. Nicuşor reuşeşte să detecteze şi să țintească ochii hoților datorită dispozitivului Microsoft Kinect”, povesteşte echipa.

Robotul care spală vasele


Robot care spală vasele / Dronică – Dishwashing robot (Echipa Alexandru Zăpârţan, Crina Tomi, Dan Telecan)


”Maşina de spălat vase va folosi întotdeauna o cantitate mai mare de detergent, energie electrică şi apă pentru a spăla vasele, indiferent dacă numărul acestora este mic. Un astfel de robot, ca cel pe care l-am propus noi, poate spăla şi un număr mai mic de farfurii, costul operațiunii reducându-se semnificativ în acest caz. Un alt neajuns al maşinii de spălat vase este timpul îndelungat de funcționare al acesteia pentru a-şi duce la bun sfârşit sarcina. Robotul nostru, în schimb, va avea nevoie de doar câteva secunde pentru a spăla o farfurie. Cea de-a treia caracteristică importantă a robotului nostru este detectarea mesei şi deplasarea la aceasta pentru a spăla vasele. Brațul are ataşat o cameră web prin intermediul căreia robotul va putea vedea când este în dreptul unei farfurii pentru a începe să o spele. Robotul este dotat cu un recipient de apă şi o pompă pentru a transporta apa pe suprafața farfuriilor. Unele părți ale robotului le-am proiectat şi imprimat, folosind o imprimantă 3D”, au precizat studenții.

Robotul barman

Barman Robot / BarRD – The barman robot (Echipa Teodora Popescu şi Cristina Precup)

 

”În anul 1392 a fost atestată oficial funcția de "paharnic". Astăzi, după şase secole, o parte din atribuțiile acestuia se regăsesc în rolul de barman. Datorită tehnologiei actuale credem că se poate automatiza această activitate, care consumă atât timp, cât şi bani. Mai mult decât atât, aria de utilizare a unui astfel de robot se poate extinde şi în cazuri mai deosebite, cum ar fi persoanele cu dizabilități. Ca şi platformă am utilizat un iRobot Create peste care am construit un cadru metalic. Acesta ne-a ajutat să fixăm două bare metalice: una cu filet, care ne permite deplasarea brațului în sus sau în jos cu ajutorul unui servomotor Lego, şi alta pentru a oferi stabilitate brațului. Cât despre braț, acesta permite atât strângerea sticlei, cât şi întoarcerea acesteia, simulând astfel mişcarea încheieturii mâinii. O altă funcționalitate extrem de utilă poate fi comunicarea la distanță prin wireless. Credem că BarRD va putea fi considerat un robot independent folosit în diverse medii (spitale, azile, localuri)”, şi-au descris studenţii creaţia.

Robotul care udă florile

Robot care udă florile / Awesomezor (Echipa Mihai Todoruţ, David Dumitru, Cristian Baciu, Ştefan Alexa)

 

”Este cunoscut faptul că o plantă oferă o atmosferă caldă, relaxantă, mediului în care este plasată însă, ca orice ființă vie, necesită apă pentru a supraviețui. Acest fapt atrage două tipuri de costuri – timp şi bani. Proiectul Awesomezor a apărut din dorința de a rezolva această problemă şi a elimina costurile de întreținere a plantelor de interior prin oferirea unei platforme automatizate”, au precizat studenții.

 

Robot care stinge incendiile / Flamezbot – The firefighter robot (Echipa Mihai-Ioan Popescu, Răzvan Emanuel Precupas și Maria Mirabela Zaharie)

Robotul care stinge incendiile”Proiectul FlamezBot poate juca două roluri semnificative: monitorizarea locurilor cu risc ridicat de producere a incendiilor şi intervenție rapidă în cazul apariției acestora, evitând extinderea lor; înlocuirea oamenilor în operațiunile de stingere a incendiilor, evitând pierderea de vieți omeneşti. La baza robotului nostru se află platforma iRobot, care asigură deplasarea şi alimentarea unei pompe cu energie electrică. În momentul în care flăcările sunt detectate, pompa va fi acționată, iar cu ajutorul unui furtun de apă, focul va fi stins”, au precizat cei care au creat robotul.

Robot care prepară ceaiul / Earl the Grey – The tea making robot (Echipa Marian Goia şi Bianca Morariu)

 

”Este echivalentul unui aparat Espressso care pregăteşte ceaiul. Numele Earl the Grey este inspiriat din marca faimosului ceai englezesc, Earl Grey. El se va apropia de masă şi se va învârti în jurul ei până găseşte un recipient cu ceai. În acel moment, va coborî lingurița, va lua ceai din recipient şi va duce ceaiul la următoarea cană pe care o găseşte. În acea cană va turna ceaiul şi îşi va continua ciclul, pentru oricâte căni dorim”, povestesc studenţii.

Robotul care face ceai

Robot care prepară sandwich-uri / Sadwitch maker robot (Echipa Dan Petruț Beleleu și Alexandru Ioan Pop)

”Ne-am confruntat de atâtea ori cu două probleme: criza de timp şi foamea. SMaker este un robot care pregăteşte sandwich-uri la comandă vocală. Cu toții vom avea o dimineață mai plăcută atunci când vom putea servi cafeaua de dimineața şi, în acelaşi timp, S-Maker ne va pregăti micul-dejun. Robotul foloseşte un soft de recunoaştere vocală, dezvoltat în Java, pentru a identifica cuvintele cheie folosite de utilizator. Aceastea ar fi (în engleză): hello, vegetables, cheese, done”, au spus cei doi studenți.

Coş de cumpărături inteligent / SmartCart – The intelligent shopping cart (Bogdan Gabriel Bondor)

”Problema pe care Smart Cart o rezolvă este legată de mobilitatea persoanelor cu dizabilități motorii şi dificultatea acestora în efectuarea unor activități cotidiene. Una dintre cele mai frecvente activităţi pe care le desfăşurăm în viața de zi cu zi, este mersul la cumpărături. De câte ori ați văzut în hypermarketuri, persoane în scaune cu rotile făcând cumpărături ? Nu prea des, iar dacă ați văzut, erau probabil însoțiți de către o persoana. Practic, un om într-un cărucior cu rotile nu poate mânui un cărucior clasic de cumpărături, acesta fiind mult prea mare şi greoi. Smart Cart este un cărucior de cumpărături inteligent, fiind programat să urmeze oamenii, fără a fi nevoie de o intervenție umană”, povesteşte Bogdan.

Robotul care face sandwichuriCoş de cumpărături inteligent

Ultimele Stiri
abonare newsletter