Actualitate

O litografie reprezentând buzele lui Marilyn Monroe, cea mai bine vândută la o licitaţie Andy Warhol

<p><strong><img src="documente/stories/2013/03_martie/07/marilynmonroeslips.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Creaţii ale lui Andy Warhol, reprezentant de frunte al genului pop art, s-au vândut cu 2,3 milioane de dolari la o licitaţie online a casei Christie's la New York, organizată pe parcursul întregii săptămâni, relatează AFP.

O litografie reprezentând buzele lui Marilyn Monroe, realizată în 1964 şi intitulată 'I love your kiss forever forever', a fost piesa cea mai bine vândută la licitaţia de creaţii minore ale artistului, fiind adjudecată cu 90.000 dolari. În întreaga săptămână de licitaţie - care a luat sfârşit marţi -, vânzările s-au soldat cu o sumă dublă faţă de cea estimată de Christie's. Pentru cele 125 de creaţii propuse au licitat 263 de ofertanţi din 36 de ţări, a anunţat firma newyorkeză.

La începutul licitaţiei, unele piese erau estimate la doar 600 dolari. Încasările sunt destinate Fundaţiei Andy Warhol pentru artele vizuale, care susţine artiştii şi asociaţiile culturale non-profit.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter