Actualitate

Patricia Kaas revine la Bucureşti în iunie 2013

<p><span style="font-size: small;"><img src="documente/stories/2012/12_decembrie/25/patricia-kaas.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" /><strong>Cântăreaţa franceză Patricia Kaas se reîntoarce la Bucureşti pe 23 iunie 2013 pentru un concert pe care îl va susţine la Sala Palatului. </strong></span></p>

Potrivit unui comunicat Project Events remis Agerpres, concertul artistei face parte din turneul de promovare a albumului „Kaas Chante Piaf” lansat pe 5 noiembrie pentru a comemora 50 de ani de la moartea marii artiste Edith Piaf.

În spectacol, bucureştenii vor avea ocazia să asculte live unele dintre cele mai cunoscute melodii ale artistei dintre care nu vor lipsi „Non, Je Ne Regrette Rien”, „Paris”, „Padam, Padam”, „Milord”.

Turneul început odată cu lansarea albumului cuprinde peste 45 de ţări şi se va încheia la finele anului 2013.

Biletele pentru concertul Patricia Kaas pot fi achiziţionate la preţurile de 350 lei - categoria VIP, 300 lei - categoria 1, 250 lei - categoria 2, 200 lei - categoria 3, 150 lei - categoria 4 şi 100 lei - categoria 5 din magazinele Biletoo din Unirea Shopping Center şi Cinema Patria, magazinele Flanco, Domo, Vodafone, Orange, Germanos, librăriile Adevărul şi Eminescu, magazinele Diverta, Muzica, Sala Palatului, Palatul Naţional al Copiilor şi staţia de metrou Unirii 1. Cei ce doresc să comande biletele online o pot face de pe biletoo.ro, blt.ro, bilete.ro, myticket.ro şi eventim.ro.

Născută în 1966 în Forbach - un oraş din nord-estul Franţei, într-o familie simplă, Patricia Kaas a crescut ascultând muzica inegalabilei Edith Piaf, muzică ce mai târziu a determinat-o să îşi construiască propria carieră muzicală. Celebră şi adulată în toată lumea, cu o carieră impresionantă de peste 25 de ani, Patricia Kaas a realizat un material discografic de excepţie pentru a aduce un tribut în stil propriu legendarei Edith Piaf.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter