monitorulcj.ro Menu

Zăpadă înghețată în centrul Clujului. Atenție șoferi!

Vremea capricioasă de luni i-a pus în dificultate pe clujeni. După ninsoare și temperaturi extrem de mici pentru luna octombrie, în centrul Clujului este zăpadă înghețată. Atât șoferii cât și pietonii trebuie să fie atenți să nu se întâmple vreun accident.

Iarna își face deja simțită prezența

Mai multe avertizări de cod galben de viscol și ninsoare au fost semnalate în întreaga țară. În Cluj, chiar dacă iarna nu și-a făcut simțită prezența în tot județul, prima ninsoare a căzut deja pe vârful Vlădeasa.

S-a întors zăpada la Cluj!

Când toată lumea era cu gândul la primăvară, pe bună dreptate de altfel - pe stărzile orașului au început să se vândă ghiocei, iar temperaturile au trecut și de 12 grade Celsius, vremea s-a gândit să le facă o surpriză clujenilor. În noaptea trecută s-a depus un strat subțire de zăpadă.

Cod roşu de ninsori pe plajele spaniole

Câteva plaje de pe coasta mediteraneeană a Spaniei s-au trezit miercuri cu o insolită ninsoare, iar unele localități din provinciile Valencia și Alicante (est) au înregistrat cele mai abundente ninsori din 1926 încoace, semnalează EFE.