monitorulcj.ro Menu

O pensionară şi-a scos telefonul mobil în troleibuz. Controlorii au crezut că sunt filmaţi şi au sărit să o bată

O pensionară în vârstă de 65 de ani din Gheorgheni susţine că a fost agresată verbal şi fizic de un grup de controlori. Femeia susţine că şi-a scos telefonul mobil pentru a-l verifica, iar controlorii au avut impresia că sunt fotografiaţi. În secundele următoare „s-au tot împins cu burta în mine şi ziceau «No hai. Hai că-ţi fac eu poză. Hai că-ţi fac eu poză şi te pun pe Facebook»”, menţionează femeia, care a depus ulterior o plângere la Compania de Transport Public Cluj pentru comportamentul inadecvat pe care l-au avut controlorii.