Peste 100.000 de oameni au demonstrat, sâmbătă, în Serbia pentru a cere organizarea de alegeri anticipate, menținând presiunea asupra guvernului la peste șapte luni de la declanșarea unei mișcări de protest condusă de studenți care zguduie țara.
Serbia este în doliu sâmbătă şi o anchetă a început după moartea a 14 persoane cu o zi înainte în prăbuşirea unei părţi a acoperişului exterior al unei gări din Novi Sad.
Un bărbat a fost reţinut pentru complicitate în cazul răpirii copiilor omului de afaceri clujean Adrian Marțian. L-ar fi ajutat pe tatăl copiilor să-i ducă în Serbia.
Omul de afaceri Adrian Marțian, care a fost găsit în Serbia împreună cu cei trei copii și apoi adus în țară, a fost reținut, fiind acuzat de nerespectarea încredințării minorilor, inducerea în eroare a autorităților și participarea la trecerea ilegală a frontierei.
Un val de căldură intensă afectează în aceste zile mai multe țări din centrul și sudul Europei, cu temperaturi care se apropie sau depășesc 40 de grade Celsius.